Cazul Dan Diaconescu a fost abordat de comentatorii autohtoni sub semnul uneia dintre cele mai păcătoase năravuri ale presei noastre: Necesarei explicări a unei realităţi îi e preferată atitudinea faţă de această realitate.

Succesul electoral obţinut de Dan Diaconescu prin telenovela Oltchim e o realitate. Imensa majoritate a comentatorilor s-au năpustit asupra ei pentru a o scuipa, a o înjura şi chiar a o pălmui,  în stilul cuconiţelor ultragiate de propuneri bărbăteşti deşucheate. Eu însă, învăţăcel al lui Tata Moşu Marx în materie de apropiere de realitate, voi încerca să explic de ce a dat lovitura Dan Diaconescu. Luătorii de poziţie - dacă le putem spune aşa - au zis şi au scris cu o ironie amară că prin scandalul Oltchim politicianul Dan Diaconescu şi-a făcut cu bani puţini o publicitate electorală uriaşă. Într-adevăr, dacă ne gîndim că Dan Diaconescu a fost în aceste zile subiectul numărul unu nu numai al taifasurilor TV, dar şi al taifasurilor de crîşmă, dibuim de îndată că momentul a fost unul de publicitate electorală maximă pentru Dan Diaconescu. S-a vorbit de faptul că un alt politician ar fi dat sume uriaşe pentru a i se face o publicitate atît de grozavă. Da, dar acest politician ar fi dat banii degeaba. Oricîţi bani ai vîrî într-o campanie de publicitate, dacă tu, politician, n-ai carismă, ratingurile şi tirajele emisiunilor plătite de tine vor fi sub nivelul mării. Dan Diaconescu n-a plătit un chior pentru apariţiile sale la televiziunile de ştiri. Televiziunile de ştiri au făcut însă ratinguri uriaşe transmiţîndu-l pe Dan Diaconescu. Fără să-i plătească însă pentru asta un chior lui Dan Diaconescu. Batjocoritorii acestei realităţi trec cu vederea un amănunt crucial: Numai Dan Diaconescu putea să transforme un fapt pur comercial - licitarea Oltchim - într-un spectacol vînat de toate televiziunile şi de toate ziarele. Luni noaptea, la 23, cînd s-a încheiat emisiunea Ultimul cuvînt, avînd drept interlocutor pe Dan Diaconescu, la uşa studioului aşteptau, îmbulzite, echipele de transmisie în direct ale tuturor televiziunilor de ştiri. Să presupunem că în locul lui Dan Diaconescu, în postura de licitator pentru Oltchim, ar fi fost orice alt politician român din Opoziţie. S-ar mai fi grăbit conducerile televiziunilor să-şi trimită carele de reportaj la uşa unei televiziuni concurente?! Cum a reuşit Dan Diaconescu să facă un spectacol mediatic din implicarea sa în privatizarea Oltchim? Foarte simplu. A aplicat la acest proces toate schemele gazetăriei de tip senzaţionalist practicate în România de azi. Precizez: În România de azi, pentru că în alte ţări acest gen de gazetărie nu se bucură de succes comercial. Lovitura dată de moderatorul TV Dan Diaconescu a constat în adaptarea perfectă la imbecilitatea poporului român. Să-l acuzăm pentru asta?! E ca şi cum i-am acuza pe primii spanioli ajunşi în America de Sud, pentru că dădeau băştinaşilor mărgele de sticlă pe bulgări de aur! Aşa cum am mai scris, Dan Diaconescu s-a remarcat ca moderator TV prin de a găsi şi exploata senzaţionalul dintr-un subiect considerat mort, neinteresant, de către ceilalţi confraţi. Pentru aceasta, Dan Diaconescu nu de puţine ori a supralicitat realitatea, împrumutîndu-i, prin exagerare, note pe care această realitate nu le-a avut. În cazul Privatizării Oltchim, Dan Diaconescu s-a aflat într-o ipostază nouă: Aceea de creator de realitate de tip OTV pentru întreaga presă. Din instinct de gazetar, pe parcursul scandalului, Dan Diaconescu a creat evenimente despre care ştia sigur că televiziunile le vor vîna. De ce? Pentru că şi el, dacă ar fi fost în locul celor din televiziuni, s-ar fi dat de ceasul morţii să le transmită şi să le comenteze. În născocirea acestor evenimente de tip senzaţionalist, Dan Diaconescu şi-a pus la lucru, indiscutabil, vocaţia de gazetar de tip senzaţionalist. O simplă trecere în revistă a timpului trecut de la cîştigarea licitaţiei dezvăluie o inepuizabilă disponibilitate de a crea evenimente într-un proces de regulă sărac, dacă nu chiar văduv de tot, în materie de evenimente făcute să atragă presa: declaraţii spectaculoase, nu puţine în conflict cu logica economică (vom salva Oltchimul, vom participa şi la alte privatizări), două plecări în străinătate, cu tam-tamul de rigoare, urmate de întoarceri marcate de dezvăluiri de tip poliţist (a fost urmărit de ofiţeri SIE), scurgeri bine calculate în presă, acuzaţii teribile la adresa guvernanţilor. Definitorie pentru aceste evenimente create rămîne preocuparea pentru secvenţa ce urmează să fie transmisă de televiziuni. Luni seara, trecînd pe lîngă Ministerul Economiei, în drum spre studiul B1 TV, am văzut un operator urcat pe carul de reportaj şi filmînd de zor. Ce filma? Bodyguarzii şi maşina cu bani, pe care o păzeau. Moment care va face istorie nu numai în istoria presei, dar şi în istoria politicii româneşti, aducerea sacilor de bani la Minister a fost ideea unui om de televiziune de tip OTV   care ştie ce-şi doresc celelalte televiziuni: Să li ofere pe tavă, create de realitate, evenimente de tip OTV! Desigur, Dan Diaconescu nu e nici primul, nici ultimul politician care făureşte evenimente cu vădită intenţie de a fi vînate de presă. De ce lui i-au ieşit în chip extraordinar? Mai întîi, pentru că le-a făcut în deplină sinceritate. În nici un moment ele n-au lăsat impresia de înscenare pentru presă, cum s-a întîmplat cu alţi numeroşi politicieni postdecembrişti. Apoi, el a beneficiat, în cazul privatizării Oltchim, de imensul avantaj oferit de implicarea publică a  lui Victor Ponta. Asumîndu-şi din start condiţia de adversar al investitorului Dan Diaconescu, premierul Victor Ponta  i-a pus lui Dan Diaconescu la dispoziţie Duşmanul de care acesta avea nevoie pentru a se înfăţişa drept un Robin Hood al României electorale. S-au făcut multe speculaţii în legătură cu implicarea premierului într-un proces care trebuia păstrat exclusiv la nivelul lui Remus Vulpescu. Pînă cînd vom afla de ce a făcut asta, e sigur  un lucru: Spectacolul mediatic  Oltchim n-ar fi existat, cu tot talentul lui Dan Diaconescu de a făuri Elodii pe bandă rulantă, dacă adversarul ar fi fost amărîtul de şef al OPSPI sau chiar insipidul Daniel Chiţoiu. Cum însă adversarul  a fost ditamai premierul României, preşedinte de partid şi copreşedinte de alianţă, lider de partid, efectul mediatic a fost înzecit de o realitate după care presa umblă cu limba scoasă: Războiul dintre două vedete. CITIŢI ŞI:

• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Napoleon Bonaparte la Dan Diaconescu
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. ARD - nişte vagoane care ţin morţiş să li se zică tren!
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum mi s-au părut 45 de milioane de euro o bagatelă!
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce dau în judecată Parchetul General
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Presa unui popor de guguştiuci
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Elodia la Oltchim
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum s-a făcut Victor Ponta mic, mic de tot
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Pariul pe electoratul-turm
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. USL - agentul electoral al lui Dan Diaconescu
• ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Primejdioasa iluzie a lui Traian Băsescu