Nu-ţi trebuie prea multe cunoştinţe de Istorie pentru a-ţi da seama că Adevărul despre cele întîmplate în cazul Tragediei aviatice din 17 iulie 2014 nu poate fi stabilit cît ai bate din palme. Ba chiar, dacă ne gîndim că în timpurile moderne grupările rebele, paramilitare, marginale au fost folosite de serviciile secrete, prin infiltrare sau manipulare, pentru a-şi rezolva interese proprii, deseori murdare, Adevărul despre Tragedie s-ar putea să nu-l aflăm niciodată.

Nici măcar atunci cînd un Serviciu secret precum CIA își va deschide arhivele despre acest moment, sub flamura unei pretinse democratizări.

Ce putem spune cu siguranţă se referă la impactul acestei tragedii în bătălia pe cale de a deveni Război  dintre SUA şi Federaţia Rusă pentru sferele de influență. Federaţia Rusă, ştiută ca susţinătoare a rebelilor din Estul Ucrainei, a primit o cumplită lovitură de imagine. Prin asta, o lovitură au primit şi ţările mari ale Uniunii Europene, mult mai dependente decît SUA de relaţiile economice cu Federaţia Rusă. În ultimul timp, stînjenite de presiunile americane în direcţia unui război economic total cu Moscova, ţări precum Geermania, Franţa, aşezate pe continentul care găzduieşte şi Rusia, începuseră să-şi asume o mai mare prudenţă în dispozitivul antirusesc meșterit pe planetă de SUA. În bătălia geopolitică angajată cu Federaţia Rusă, moștenitoarea importanței planetare a Uniunii Sovietice, America s-a folosit și se folosește pe post de băț prin gard de actuala conducere de la Kiev, parvenită la şefie ca urmare a Loviturii de stat de la începutul lui 2014.

Această condiție, de  coadă de topor, convine  de minune liderilor de la Kiev. Marionete ale oligarhilor ucraineni pro-occidentali, incapabili să instaureze în Ucraina un minim stat de drept și o minimă economie de piață, sîngeroşi cu minorităţile, ca toţi naţionaliştii bezmetici, liderii de la Kiev au tot interesul să întreţină la infinit conflictul cu Federaţia Rusă. Dacă acest conflict s-ar stinge, liderii de la Kiev s-ar pomeni faţă-n faţă, spre rezolvare, cu problemele uriaşe ale unui stat slab, pricăjit, ale unei economii în colaps, ale unei corupții înfricoșătoare. Lipsiţi de rolul deținut acum, cel de dulău care latră la Moscova, liderii ucraineni s-ar vedea obligaţi să treacă la restructurări crîncene, să întemeieze o Justiţie independentă, să acorde drepturi minorităților, într-un cuvînt, să muncească. Occidentul ar remarca, imediat, natura antidemocratică a regimului de la Kiev și ar pune Ucraina pe coji de nucă pentru încălcarea drepturilor omului. Să ne amintim că liderii occidentali, aceiași care acum închid ochii la aberațiile din Ucraina, pentru că sărmana țară e destabilizată de Moscova, ne-au chinuit pe noi, românii, ca pe hoții de cai ca să respectăm la virgulă drepturile minorităților, de la cea maghiară pînă la cea rromă.

Ghinionul nostru!

România nu era destabilizată de Moscova!

Dar aşa, ca ţară vîrf de lance în conflictul dintre SUA şi Federaţia Rusă, Ucrainei i se trec cu vederea toate abaterile de la democraţie. La o adică, judecînd lucid, marii cîştigători din Tragedia din 17 iulie 2014 sînt liderii ucraineni. Propaganda lor a fost luată chiar și de presa noastră drept Adevăr absolut, deși multe așa zise dezvăluiri, mai ales cele făcute de Serviciile lor secrete de la Kiev, se cereau a fi tratate cu prudență.

Federaţia Rusă a apărut drept Diavolul în ochii Planetei.

Rebelii pro-ruşi, avînd totuşi argumentul luptei împotriva unui Guvern central crîncen cu minorităţile, vor putea fi pisaţi cu tunurile şi cu tancurile, fără ca Guvernului de la Kiev să-i atragă cineva atenţia că trebuie să facă unele concesii minorităţii ruse din Estul Ucrainei, concesii cerute - repet- de standardele de care face atîta caz Occidentul.

Am trecut în revistă efectele Tragediei aviatice pentru a reafirma teza că Adevărul despre acest moment de Istorie  nu poate fi stabilit cît ai bate din palme, mai ales dacă acest Adevăr ar putea să contravină intereselor americane.

Dacă se va descoperi că a fost și mîna serviciilor secrete ucrainene, se vor grăbi americanii să bată toba pe chestia asta?!

Să fim serioși!

Ca de obicei în Istorie, Adevărul îl stabilesc Stăpînii din acest moment al lumii.

Cînd vor fi rușii sau arabii, mă rog, îl vor stabili ei!

Convins de această teză, am tresărit sîmbătă, 17 iulie 2014,  cînd Traian Băsescu a anunțat femeile PMP-iste de la  Sinaia:

„Sigur, asupra acestui lucru mă voi pronunţa cu multă claritate de la Cotroceni, pentru că informaţiile acumulate şi prezentate deja de diverşi lideri ai lumii sînt informaţii pe care le deţinem şi noi, dar cu certitudine, am de nuanţat unele poziţii şi o voi face din poziţia oficială de preşedinte la Cotroceni. Nu aş intra în detalii acum. Vreau să-mi termin propria analiză, bazată pe datele pe care le am, şi repet, România nu a aflat nimic din declaraţiile liderilor politici, însă cred că trebuie pus şi degetul pe rană şi o voi face de la Cotroceni“. 

Măi să fie! mi-am zis.

De unde şi pînă unde poate dispune Cotroceniul de alte informaţii, decît cele din presă, pentru a trage concluzii ferme, categorice, asupra tragediei din Estul Ucrainei? Că doar n-o să cred că SIE e atît de tare încît a avut infiltraţi ofiţeri români între rebeli pe post de ruşi?

Ştiind nu numai că Traian Băsescu n-are cum şti mai multe lucruri decît cele date publicităţii, dar şi că ţările lumii au invocat Adevărul lor înainte de a descoperi Adevărul, ca bază pentru luări de poziţii politice, mi-am zis că de la Cotroceni nu mă pot aştepta decît la o luare de poziţie mai nuanţată.

Din cel puțin două motive:

1. În privința situației din Ucraina, Traian Băsescu a avut pînă acum poziții nuanțate, departe de cea tipică unui Guvernator al SUA între Dunăre și Carpați, poziții născute din excelenta cunoaștere a zonei.
2. Precizarea ”am de nuanţat unele poziţii”, care nu putea fi interpretată decît prin raportare la pozițiile fățiș antirusești.

Spre uluirea mea, luni seara şi, a doua zi, dimineaţa, Traian Băsescu ne-a prezentat drept Adevărul stabilit de România Adevărul invocat de propaganda liderilor de la Kiev.

Fără nici măcar o virgulă în plus sau în minus.

Orice om normal îşi dădea seama – aşa cum deja americanii recunosc – că avionul a fost doborît din greşeală. Cum a ajuns avionul în spaţiul aerian care, legal, trebuia interzis, e o altă poveste.

În aceste condiţii, nu putem vorbi de un atac terorist.

Atac terorist e atacul conştient asumat de către cineva în scopuri de răzbunare sau de notorietate pe planetă. În cazul rebelilor, racheta n-a fost lansată dinadins, pentru a doborî un avion civil cu aproape 300 de oameni la bord şi prin asta a obţine un efect mediatic, cum ar fi, de exemplu, descoperirea că există o organizaţie cu un anume titlu.

Nu, rebelii au confundat avionul cu un avion de transport militar al Puterii de la Kiev.

Traian Băsescu trece grăbit peste acest Adevăr şi, imitîndu-l pe preşedintele Ucrainei, califică lansarea rachetei drept un atac terorist.

De ce?

Pentru a putea acuza Rusia de parteneră a teroriştilor:

„Şi, repet, atîta timp cît Federaţia Rusă susţine grupările teroriste din Doneţk şi Lugansk, este un partener al grupărilor teroriste“. 

O dată trasă această concluzie în urma unui raționament știrb, Traian Băsescu angajează România într-o aventură pe care nici un stat european nu şi-a putut-o permite.

Angajează România drept vîrf de lance al conflictului SUA cu Federaţia Rusă.

Nimic din retorica belicoasă antirusească nu e neglijat în intervențiile lui Traian Băsescu.

Şeful statului invocă pericolul rusesc pentru hotarele României, cere ca NATO să reseteze relaţia cu Moscova, atacă țările dezvoltate ale Uniunii Europene, pentru că  sunt prudente cu Moscova, deși acestea sunt doar corecte, deoarece n-au concluziile unei anchete internaționale, ci doar așa zisele dezvăluiri ale serviciilor secrete ucrainene, într-un cuvînt, angajează România pe poziţia singulară de susţinătoare a declanşării unui Război rece, dacă nu chiar a unui Nou Război mondial de dragul liderilor de la Kiev.

De ce o face?

Din aceleaşi motive pentru care preşedintele ucrainean cere Occidentul aceeaşi isterie antirusească.

Traian Băsescu a băgat de seamă emoţia stîrnită în România de Tragedia din Estul Ucrainei.

Faţă de acest moment, Guvernul, ba chiar şi Opoziţia au manifestat o anume prudenţă.

Și atunci Traian Băsescu, aflat la cel mai jos nivel al capitalului său politic din ultimii ani, și ca urmare a Scandalului Bercea Mondial, a socotit că s-ar putea sui un pic în sondaje lansîndu-se într-un atac isteric la adresa Rusiei.

Un atac pe care, culmea! Traian Băsescu nu l-a lansat cînd Rusia a anexat Crimeea, încălcînd grav dreptul internațional.

Poate pentru că Anexarea Crimeii nu stîrnise la noi emoția provocată de doborîrea avionului.

Liderii de la Kiev au nevoie de conflictul cu Federaţia Rusă, pentru că astfel ei sînt eroii Planetei.

Traian Băsescu are nevoie de o exacerbare a conflictului dintre România şi Rusia pentru a redeveni Eroul românilor.

Numai că, în acest caz, interesul lui Traian Băsescu nu coincide cu interesul naţional.

Nimeni nu spune că România nu trebuia să ia atitudine față de doborîrea avionului și, prin asta, față de sprijinirea militară a rebelilor de către Moscova.

Una e însă luarea de poziție fermă, dar calmă,  așa cum au avut mai toți liderii  țărilor din UE,  și alta luarea de poziție isterică, așa cum a avut-o România prin Traian Băsescu.