Toate manualele opun Marii Debarcări Zidul Atlanticului ridicat de nemţi pentru a face faţă unei eventuale Debarcări. Construcţia Zidului îşi are temeiul în Directiva de Război nr. 40 a lui Hitler din 23 martie 1942. Zidul capătă note deosebite după inspecţia lui Rommel.

Printre altele, Zidul conţine Baterii de artilerie de coastă, staţii radar şi de ascultare.

O baterie e alcătuită dintr-un bunker prevăzut cu tun.

Alături de bunkăre (care pot fi folosite şi ca magazii de muniţii, adăposturi personale, rezervă de apă), zidul numără şi bunkăre individuale numite tabruk, nume dat de Rommel după asediul Tabrukului de către aliaţi.

Probleme de logistică fac ca planurile lui Hitler să nu se îndeplinească. În iunie 1944, sînt gata 1643 de bunkăre.

Peste lanţul de buncăre, aliaţii au turnat pur şi simplu tone de bombe. Cuirasatele Marii Debarcări au aruncat asupra lor obuze după obuze.

Cu toate acestea, multe construcţii au rezistat cu brio.

Pentru Aliaţi a fost o adevărată nenorocire.

Pentru turismul de azi, din cel dedicat Mării Debarcări, supravieţuirea buncărelor a fost o nemaipomenită fericire.

Întîi şi-ntîi, pentru că multe muzee şi-au găsit locul în fortăreţele nemţeşti.

La Ouistrehan, Muzeul Zidului Atlanticului se găseşte într-un turn-bloc de cinci etaje care a servit nemţilor ca dirijor de tir.

Pliantul-reclamă se găseşte la toate oficiile de turism şi la toate hotelurile din Normandia.

Textul publicitar denumeşte locul „Un site excepţional“ și-l cîntă astfel:

„Situat la cîţiva paşi de plaja şi gara maritimă Oúistreham, Muzeul Zidul Atlanticului se găseşte în interiorul fostului cartier general german care comanda bateriile din Estuarul Orn. Acest turn unic în felul său, dominând cu înălţimea sa de 17 metri vilele din Riva Bella, a fost restaurat şi reamenajat pentru a i se da aspectul pe care-l avea în 6 iunie 1944“.

Revenind cu amănunte, pliantul istoriseşte:

„Veţi descoperi, pe cele cinci etaje ale Marelui Buncăr, toate sălile interioare care au fost reconstituite pînă în cele mai mici detalii: sala maşinilor, sala filtrelor, cazemată de flancare, dormitor, farmacie, armurărie, depozitul de muniţii, sala de transmie radio, standard telefonic, post de observaţie, dotat cu un puternic telemetru, care vă permite să obervaţi malurile Senei pe o rază de 40 de kilometri, ca şi o sală consacrată evocării celui mai mare şantier al secolului XX, care a mobilizat, timp de 3 ani, peste 2 milioane de muncitori“.

Memorialul de la Coen avea pînă nu de mult amenajat în buncărul care constituia Postul de comandă german al generalul Richter,

Galeria Premiilor Nobel pentru pace.

Noul pliant publicitar al Memorialului anunţă renunţarea la Galerie şi punerea la dispoziţia turiştilor a Centrului de comandă aşa cum era el în iunie 1944.

Dacă achiţi 7 euro (preţul biletului pentru persoana adultă) poţi vedea reconstituit, graţie şi manechinelor, postul care direcţiona tirurile de artilerie, sala maşinilor, infirmeria, sala radio. Momentul de apogeu al vizitei: Postul de observaţie de la etajul 5. Vizitatorul poate vedea prin telemetru pînă la 40 km depărtare, ceea ce vedeau şi nemţii înaintea Marii Debarcări.

În 1942, comuna Douvre – s-a pricopsit cu un radar Würburg.

Azi, aici s-a amenajat Muzeul Radarului.Multe obiective din Zidul Atlanticului au fost ţinta asalturilor trupelor aeropurtate.

La Merville, mai precis, în marginea comunei, nemţii au instalat o baterie de artilerie, alcătuită din 4 buncăre, fiecare cu un tun de 100 mm, cu o bătaie de 9 km. De la un post de observaţie de pe plajă se transmiteau date despre navele inamice.

În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, 700 de paraşutişti ai batalionului 9 din Divizia 6 Airborne, comandate de locotenent colonelul Terence B. N. Otway, sînt lansaţi asupra bateriei.

Din cei 700, comandantul reuşeşte să strîngă doar 150. Aceştia iau cu asalt bateria şi o cuceresc la 4,45 dimineaţa. Descrisă în toate cărţile despre Marea Debarcare ca fiind eroică, acţiunea paraşutiştilor britanici n-a lăsat nici o urmă care ar putea fi vizitată.

Muzeul Bateriei de la Merville oferă contra a 7 euro, costul biletului de intrare – felul în care s-au apărat nemţii.

Cazemata nr. 1 dă vizitatorului posibilitatea ca, timp de 8 minute, să încerce trăirile nemţilor din noaptea de 5 spre 6 iunie 1944. La intrare, un anunţ avertizează că copiii, femeile gravide şi persoanele care suferă de inimă să nu intre.

Pliantul primit la intrare conţine pe o faţă reclamă la restaurante, hoteluri şi bulanjerii din zonă, iar pe cealaltă, harta cu obiectivele supuse vizitei, în număr de 11, unele în curs de renovare.

Obiectivul nr. 11, la finalul vizitei, a fost botezat Unitate  nemţească cu sunet şi lumină. 

Un text în patru limbi sună aşa:

„La fiecare 20 de minute, sirena anunţă debutul spectacolului de sunet şi lumină, reconstituind într-o formulă sesizantă ceea ce s-a petrecut aici în noaptea de 5 spre 6 iunie 1944.

Lumina roşie de la intrare arată că spectacolul se desfăşoară.

Vă rugăm să aşteptaţi cîteva minute înainte de a intra (8 minute durează spectacolul).

Lumina verde înseamnă că puteţi intra.

Atenţie: Această imersiune particularmente realistă în dezlănţuirea războiului se recomandă să nu fie încercată de copii de mai puţin de 8 ani, de persoanele impresionabile, precum şi de cele care suferă de tulburări cardiace, nervoase sau de claustrofobie“.

Un stop roşu te opreşte să intri dacă a început bombardamentul.

Sincer să fiu, din toată călătoria la locurile Marii Debarcări, vizita Bateriei de la Merville m-a impresionat.

După vreo 15 minute în care nu se  întîmplă nimic, porneşte alarma.

Se aud exploziile bombelor aruncate de aliaţi, turnul trage pe rupte, o lumină scoate din întuneric pe soldatul care primeşte datele de la postul de observaţie de pe plajă, în spate apar paraşutiștii britanici.

La hotelul din Coen, printre multele broşuri turistice din lobby, am dat şi peste una intitulată:

Bateria de la Merville Prezintă.

6 iunie 1944, în zori.

O experienţă unică

Mai mult decît un muzeu – o veritabilă imersiune în Istorie.

Citez din textul publicitar:

„De trei ori într-o oră, puteţi trăi experienţa unică a unei «imersiuni globale». Sunete, lumini, fum şi mirosuri vă vor plonja pentru cîteva minute în infernul care a fost neutralizarea Bateriei de la Merville“.

Nu există circuit turistic dedicat Marii Debarcări care să nu înscrie obiectivul numit Pointe du Hac.

La Pointe de Hac, un loc cu o faleză abruptă, înaltă de 30 de metri, nemţii aveau o baterie cu şase tunuri circulare. Bateria e aparată de 125 infantierişti şi 80 de artilerişti adăpostite în buncăre.

Asupra acestor buncăre aliaţii toarnă, în noaptea de 5 spre 6 iunie, 600 de tone de bombe din 174 de avioane în doar cîteva minute.

De pe mare sînt trase de Cuirasatul Texas şase sute de salve.

Istoria pe faleză e spusă pe de rost de toţi ghizii.

Numai că turistul de azi are la dispoziţie tot blochausurile nemţeşti.

Împreună cu craterele făcute de bombe şi obuze, bunkerele au fost salvate de la demolare în 1945, de Sindicatul de iniţiativă Grandchang.

Intervenţia s-a dovedit crucială pentru turismul francez de azi.

Point de Hac e obiectivul înscris în chip obligatoriu în toate circuitele consacrate Marii Debarcări. Ca la toate obiectivele din marginea mării, Pointe de Hac are un soi de padoc, de unde vizitatorul are  o privire de ansamblu asupra mării.

Nu acesta se bucură de cea mai intensă frecventare.

Fericirea turiştilor constă în coborîrea în cazematele destinate diferitelor întrebuinţări.

De mare atracţie rămîne tabrukul – gaura din care se iţiesc azi capetele turiştilor, acolo unde ieşeau pe vremuri capetele cu căşti ale nemţilor.

În 1979, locul a fost concesionat pe veci SUA de statul francez, American Bottle Monuments Comision că gestionarea site-ului se preocupă îndeosebi de eroziunea falezei înalte de 30 de metri.

Lesne de priceput că Pointe de Hac n-ar mai avea niciun şarm cu o faleză altfel decît dreaptă!

Circuitul turistic dedicat Marii Debarcări conţine, în chip obligatoriu, popasul la Bateria nemţească de la Langues sur Mer.

Bateria a devenit celebră mai întîi prin postul ei de observaţie de pe plajă. Prin deschizătura buncărului, ofiţerul neamţ din Ziua cea mai lungă, vede în depărtare Armata Debarcării şi strigă asta în telefon.

Bateria propriu-zisă e alcătuită din patru cazemate cu tunuri capabile să bată 20 de kilometri.

Între baterie şi cuirasatele aliate se angajează un duel debutat la 5,37 dimineţa, 6 iunie 1944 şi încheiat seara la 19, cînd cuirasatul Geanger-Leyguer o reduce la tăcere.

În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, 124 de bombardiere lasă peste baterie 600 de tone de bombe.

Spre norocul turismului din Normandia, nici bombele, nici obuzele nu reuşesc să dărîme buncărele.

Azi, Baterie de unul dintre site-urile cele mai vizitate din Normandia Marii Debarcări.

Atracţia vizitei:

Tunurile originale sînt la locul lor cu ţevile îndreptate spre plajele Marii Debarcări.

Pliantele publicitare, ghidurile şi ghizii ţin să precizeze că e singura baterie de artilerie clasată monument istoric.