Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cînd iresponsabilul vesel Victor Ponta devine iresponsabil periculos!

14-04/cristoiu_1-465x390
Autor: | | 251 Comentarii | 18482 Vizualizari

Scriam în numărul anterior că decizia de a interzice trecerea prin spațiul aerian al României a avionului cu vicepremierul unei țări membre a ONU e o decizie de o gravitate ieşită din comun în contextul legilor internaţionale şi, mai ales, în contextul implicaţilor pe care le-ar putea avea această decizie asupra relaţiilor României cu ţara respectivă.

Cu atît mai gravă e această decizie cu cît vicepremierul interzis era Dimitri Rogozin, vicepremier al Federaţiei Ruse.

Cine a luat această decizie şi în temeiul căror legi era normal, era obligatoriu să ajungă la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul unui Comunicat.

Un timp după ce-am aflat de interzicere nu de la cei plătiți de noi să fie transparenți, ci de la Dmitri Rogozin, ne-am întrebat cine a dat ordin și temeiul căror legi internaționale.

Duminică seara, misterul s-a spulberat.

Decizia a fost luată de Victor Ponta.

În ce calitate?

Ţineţi-vă bine!

Potrivit declaraţiei sale, în calitate de Comandant Suprem:

Victor Ponta: Deci în primul rînd noi nu am avut comandant suprem şi oricum nu avem. Avem un personaj care cu doamna Udrea umblă prin ţară. Din acest punct de vedere, am gestionat la nivelul Ministerului de Externe şi al celorlalte ministere şi am gestionat, din punctul meu de vedere – şi le-am spus miniştrilor şi celorlalţi exact cum trebuia să procedăm, şi anume, respectînd angajamentele pe care România le are – şi angajamentele sînt foarte clare: o persoană aflată pe lista neagră, cum este Dmitri Rogozin, şi nu era doar el, mai era încă un deputat al Dumei, nu are voie nici să intre în România, nici să tranziteze România, motiv pentru care îi interzicem inclusiv trecerea prin spaţiul aerian. (…)

Am văzut noi declaraţii, că ne-a pus America… Nu ne-a pus nici o Americă! Noi vrem să fim cu SUA, cu Europa, ne-am făcut foarte bine treaba şi asta e! Am acţionat eu ca şi comandat suprem, dacă comandatul suprem era ocupat cu altceva, mi-am făcut eu această datorie.

Realizator: Este adevărat. Ca să spun aşa, sînteţi şeful operativ al ministrului de externe şi al ministrului apărării şi al ministrului transporturilor şi mă gîndesc că vor mai urma astfel de provocări ale Rusiei.

Victor Ponta: Domnule Tudor, gîndiţi-vă că lucrurile puteau degenera.

Realizator: Sigur.

Victor Ponta: Gîndiţi-vă că puteam cere avioanelor de vînătoare româneşti să ia o decizie.

Realizatorul e Radu Tudor, unul dintre băieţii de prăvălie ai lui Dan Voiculescu. Radu Tudor se iscăleşte analist militar. Păi dacă e analist militar, cum de nu i-a pus lui Victor Ponta o întrebare normală, ţinînd nu de analistul militar, ci de insul alfabetizat:

De cînd și pînă cînd România postdecembristă are Comandant Suprem, știu fiind că fostul a sfîrșit la Tîrgoviște?

Ar fi trebuit să-l întrebe omul lui Dan Voiculescu şi alte lucruri pe Victor Ponta, cum ar fi, de exemplu:

În ce temei constituţional a fost cît pe-aici să ridice avioanele militare pentru a acționa împotriva avionului rusesc?

În temeiul căror legi internaţionale a interzis zborul lui Rogozin?

Sigur, nu mă așteptam ca Radu Tudor să-l întrebe pe Victor Ponta dacă a făcut recent vreun control ginecologic, pentru că numai unul care nu l-a făcut se poate precipita la un post tv pentru a se făli că în week-end s-a jucat cu un conflict violent cu Rusia.

Aceste întrebări n-ar fi exprimat o poziţie anume față de interlocutor. Aceste întrebări erau cerute de minima deontologie. De unde deontologie la o slugă a lui Felix? Gîndul că-l are în faţă pe aliatul Patronului l-a paralizat pe Radu Tudor în asemenea proporţii că în afara unor îngînări gen Sigur, Desigur și Să trăiți! alte sunete n-a mai putut scoate.

Aşadar, Victor Ponta a fost sîmbătă şi duminică ceva despre care Constituţia României postdecembriste nu suflă un cuvînt:

Dragnea, anunt despre PENSII! Ce se intampla din 2020 cu TOTI pensionarii! Asta este situatia!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news