ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Candidatul PSD Victor Ponta îl atacă pe contracandidatul Klaus Iohannis prin deschizătura de la prohab!
- Ion Cristoiu
- 9 octombrie 2014, 19:49
Ediţia de ieri, joi, 9 octombrie 2014, a blogului meu, cristoiublog.ro, relatează la un moment dat o întîmplare petrecută pe parcursul interviului luat lui Klaus Iohannis, luni 22 septembrie 2014, la Jocuri de putere, emisiune moderată de Rareş Bogdan pe Realitatea tv.
A fost prima mea experienţă de autor de interviuri cu Klaus Iohannis. Aşa cum arătam pe cristoiublog.ro, cum dialogurile televizate au fost pentru mine, de zece ani încoace, prilej de a-mi da seama ce-i în capul politicianului invitat în studio, cel cu candidatul ACL mi-a spulberat prejudecata că aş avea de a face cu un cap de lemn. Klaus Iohannis e mult mai profund decît lasă să se vadă intervenţiile sale publice, nu de puţine ori prost pregătite de echipa de campanie, precum şi răspunsurile la întrebări clişeu, puse de fătuci, sărăcuţe în toate planurile: intelectual, material şi sexual.
Mărturie a impresiei deosebite făcute asupra mea de prestația lui Klaus Iohannis stă comentariul din Evenimentul zilei de joi, 25 octombrie 2014, intitulat: Breaking news: Şi, totuşi, Klaus Iohannis e om!
Condiția de gazetar m-a obligat să abordez în interviu şi faptul că n-are copii, de pe atunci schiţată ca temă de atac din partea maidanezilor de la PSD.
Am scris pe cristoiublog.ro:
„Klaus Iohannis mi-a răspuns că de vină e o neputinţă a lui fiziologică.
Aşa cum au observat telespectatorii, după răspuns s-a lăsat în platou o tăcere stînjenitoare, provocată şi de părerea mea de rău c-am abordat o temă atît de personală, fără nici o legătură cu funcţia de preşedinte. În definitiv, a avea sau nu copii e o chestiune care ţine de decizia cuplului şi, nu de puţin ori, de alte taine, ascunse sub chiloţi sau dincolo de prohab.”
De la o anumită vîrstă încolo începi să fii agasant prin mania de a-ţi aminti în public ce-ai făcut şi ce-ai dres, manie cu atît mai stînjenitoare cu cît nu interesează pe nimeni ce-ai făcut şi ce-ai dres tu, fiecare îngrijindu-se de ce a făcut şi ce a dres el.
Am istorisit momentul, petrecut nu demult, nu ca urmare a acestei manii, ci sub puterea uluirii produse de atacul lansat de purtătoarea de cuvînt a PSD, Gabriela Firea zisă mai nou Pandele, în numele candidatului Victor Ponta, împotriva singurului contracandidat care ar putea să-l bată în turul al doilea: Klaus Iohannis.
Curiozităţile de ţaţă care se interesează, ațîțată de ce-i dincolo de prohab, ticăloşia de a invoca familia de către cineva care numai familistă nu e, dacă ar fi să credem memoria bărbaţilor din țara asta, m-au făcut să scriu pe cristoiublog.ro textul semnificativ intitulat:
„În numele lui Victor Ponta, PSD-ista Gabriela Firea umblă la prohabul lui Klaus Iohannis!”
Din cîte a dezvăluit relatarea momentului meu din interviu, mie, bărbat, mi-a fost jenă să abordez în public o chestiune care, la urma urmei ţine de stricta intimitate.
Asistam însă la spectacolul degradant al unei femei căreia nu-i era jenă – stare împărtăşită pînă şi de chiriaşele din Crucea de Piatră – să abordeze în public un amănunt fiziologic despre un alt bărbat decît unul dintre cei cu care s-a dedat ea de-a lungul carierei sale.
Un comentariu publicat de Bogdan Iacob pe InPolitics de ieri, joi, 9 octombrie 2014, sub titlul O strategie riscantă a PSD: atacurile la familie, mă obligă să revin asupra chestiunii abordate pe cristoiublog.ro.
De data asta ca analist.
Procedînd la o incursiune mai mult decît necesară în trecut, Bogdan Iacob concluzionează că nu-i vorba de o rătăcire a numitei Gabriela Firea Pandele, avîndu-şi cauza într-o criză de sub plapumă, ci o strategie de campanie a lui Victor Ponta.
Socotind că electoratul PSD e mult sub nivelul graniţei de sud-est a civilizaţiei europene, strategii lui Victor Ponta s-au gîndit să-i atace pe ceilalţi candidaţi la viaţa de familie, concomitent cu elogierea vieţii de familist a lui Victor Ponta.
Campania conţine două direcţii:
1) Răzgîierea vieţii de bun tată, bun soţ, bun ginere, bun fiu, a lui Victor Ponta.
2) Atacarea de către ţaţele PSD, Gabriela Firea, Dan Şova a celorlalţi candidaţi în chestiunea vieţii de familie.
Deja familia lui Victor Ponta e cultivată ca exemplu strălucit de către Antena 3 şi Căcănia Tv, postul lui Sebastian Ghiţă.
Nevasta, copii, mama lui Victor Ponta au fost puşi la lucru mediatic pentru a convinge ţara că, în timp ce Klaus Iohannis n-are copii, Monica Macovei nu-i măritată, Elena Udrea e divorţată, el, Victor Ponta, are de toate:
Nevastă, copii, ba chiar şi tată socru.
Dacă primul aspect nu sare în ochi, peste tot în lume, unii candidaţi exploatîndu-şi familia pentru a smulge voturi, celălalt plan, al atacurilor murdare la viaţa personală a contracandidaţilor e riscant:
Prin trecerea liniei roşii, respectate în postdecembrism de toţi candidaţii la preşedinţie, Victor Ponta dovedeşte electoratului de bun simţ încă o dată că e un golănaş fără scrupule, dar mai ales fără maniere. Ca de altfel toți șobolanii tineri ai echipei sale, șobolani care, cu ajutorul DNA, urmăresc să-i trimită la închisoare pe șobolanii bătrîni, pentru a le lua afacerile (vezi preluarea postului tv al lui Sorin Ovidiu Vântu de către Sebastian Ghiță printr-una din operațiunile mafiote ale deceniului!) Victor Ponta se dovedește, sub costumul său occidental, un urangutan în materie de comportament.
2) Deplasarea campaniei de la chestiuni publice precum programele, averea, cinstea candidaţilor, la chestiuni intime, despre care se vorbeşte cu jenă pînă şi la bordel, riscă să-i scîrbească pe români pentru totdeauna de grohăitorii din PSD.
3) Că Gabriela Firea e una dintre persoanele din Republică mai puţin îndrituite să vorbească despre viaţa de familie a contracandidaţilor bossului ei e un adevăr cu putere de axiomă.
Dacă va continua, Gabriela Firea Pandele riscă să stîrnească memoria bogată a multor bărbaţi despre „viaţa ei de familie”.
Victor Ponta, cel care o face acum pe familistul, are în trecutul său de Dinu Păturică momente de o ticăloşie fără cusur, pusă la lucru pentru a parveni.
Pentru că nu vrem să ne coborîm în mocirla de coteţ a candidatului Victor Ponta, nu vom reaminti Primului Ginere al Ţării momente din aşa-zisa sa viaţă de familie care spun altceva despre Victor Ponta decît că e un familist convins.
4. Atacul e cu atît mai jegos cu cît e îndreptat împotriva unui candidat care a avut și are, în actuala campanie electorală, o prestație de o eleganță rară pe maidanul politicii românești.
5. Sunt multe personalități în Istorie care n-au avut copii, pentru că n-au avut o viață personală, dedicați cum au fost vieții profesionale.
Mihai Eminescu n-a avut copii.
Înseamnă că e inferior lui Gabriela Firea, zisă mai nou Pandele, care are?
Zilele acestea, candidatul PSD Victor Ponta a înregistrat o premieră postdecembristă:
Atacarea contracandidatului prin deschizătura prohabului!
NB Nu pot să nu observ că tocmai cînd se schița o campanie de dezgust față de atacurile murdare ale echipei de campanie a lui Victor Ponta, reacție destul de periculoasă pentru candidatul PSD, surprinzătoarea intervenție publică a lui Traian Băsescu l-a salvat pe Victor Ponta abătînd atențai publică spre alte subiecte fără nici o legătură cu campania electorală.
Să nu-și dea seama Traian Băsescu de adevărul că astfel de intervenții publice, deși aparent atacuri la adresa lui Victor Ponta, sunt în realitate contribuții la victoria electorală a candidatului PSD?!