Lupta împotriva corupţiei e însă o exigenţă formulată de cancelariile occidentale sub diferite formule – de la declaraţii la nivel înalt pînă la binecuvîntarea neobosită a DNA şi a ANI –  atît de des în ultimii ani și cu atît de slabă eficiență la alegătorul român, rob al țuicii electorale și al găleții cu mălai, încît politicienii şi jurnaliştii noştri o tratează deja ca un tic, ca o hachiţă, ca o ciudăţenie a Occidentalilor. Prin urmare, mesajele vizînd stîrpirea corupţiei sînt fie trecute cu vedere, mai ceva decît un susur adormitor, fie sfidate public, făţiş, cum face premierul Victor Ponta.

O lectură atentă a Depoziţiei ne dezvăluie însă că Mesajul dat de americani nu se mai rezumă la denunţarea corupţiei cancerigene,  ci se referă la o realitate din Est – şi, evident, din România – văzută de America, de Occident, ca neliniştitoare:

Privatizarea democraţiei.

Spune la un moment dat Victoria Nuland în Depoziţia sa:

„Criza Ucraineană evidenţiază o altă provocare profundă şi în creştere în spaţiul Euroatlantic. Protestatarii Maidan au avut mai multe plîngeri. Dar una dintre cele mai stimulative de-a lungul Ucrainei a fost corupţia omniprezentă care a impregnat pentru prea mult timp fiecare aspect al politicii, al economiei şi al structurilor sociale ucrainene. Şi, aşa cum Secretarul de Stat Kerry a subliniat la Conferinţa de Securitate de la München, observăm acum o tendinţă similară îngrijorătoare în prea multe părţi din Europa de Est şi Balcani «unde aspiraţiile cetăţenilor sînt… călcate în picioare de interese corupte, oligarhice» ce «îşi utilizează banii şi influenţa pentru a înăbuşi opoziţia politică şi dizidentă, pentru a cumpăra politicieni şi mass-media şi de a slăbi independenţa judiciară şi drepturile organizaţiilor non-guvernamentale»“.

Din cîte se vede, Victoria Nuland îl citează aici pe Jonh Kerry, secretarul de stat al SUA, care a lansat întîia oară în spaţiul transatlantic, cu prilejul Conferinţei de Securitate de la München, din 1 februarie 2014, teza ameninţării la adresa Securităţii SUA, a Securităţii a ceea ce se numeşte Comunitatea transatlantică, întruchipate de Privatizarea  democraţiei de către oligarhi.

Înaintea momentului din Congresul american, petrecut în 10 aprilie 2014, un Mesaj public asemănător au transmis americanii prin Raportul Departamentului de Stat al SUA privind România:

„Politicieni şi persoane cu legături strînse cu politicieni şi grupuri politice deţin sau indirect controlează numeroase zone din mass-media la nivel naţional şi local“.

Nu e prea greu de sesizat că înscrierea fenomenului numit Privatizarea democraţiei în România şi în Est printre provocările vizînd Securitatea transatlantică s-a petrecut o dată cu declanşarea Crizei ucrainene. Americanilor, occidentalilor le-a fost limpede că nebunia care a cuprins Ucraina şi-a avut cauza în Privatizarea democraţiei de către oligarhi. Altfel spus, instituţiile tipice democraţiei – presa liberă, ONG-urile, partidele politice, Justiţia, alegerile –  au fost cumpărate de către oligarhi care le folosesc în interesele lor criminale.

Cu doi ani în urmă, în 6 decembrie 2012,  2012, la întîlnirea de la Dublin cu liderii unor ONG-uri din ţările membre OSCE, fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, invoca ”semnale nefericite privind regresul democraţiei în Ungaria şi provocări pentru procesele constituţionale din România”.

Aşadar, încă de acum doi ani, plecînd de la abuzurile comise de Victor Orban în Ungaria şi de lovitura de stat care a fost suspendarea lui Traian Băsescu în România, administraţia Obama sesiza un fenomen la care Occidentul nu s-ar fi aşteptat:

După douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului în multe ţări din Est şi din Balcani, se constată un regres al realităţilor democratice.

Normal ar fi fost să se petreacă un progres.

Iată însă că asistăm la un regres.

În 2014, plecînd de la radiografia Crizei Ucrainene dar şi de la rapoartele venite din România administraţia americană a dibuit cauza acestui regres:

Privatizarea democraţiei de către oligarhi.

Ce înseamnă privatizarea democraţiei?

Democraţia, ca regim opus dictaturii, există şi funcţionează graţie unor instituţii tipice, verificate în Occident în multe decenii de experienţă:

Alegeri libere şi corecte, presă liberă, ONG-uri puternice, indepedenţa Justiţiei, multipartidism.

După prăbuşiarea comunismului, în Europa Centrală şi de Est politicienii care au luat locul comuniştilor s-au grăbit să implementeze toate aceste instituţii în ţările lor.

În unele ţări precum România, politicienii neocomunişti precum Ion Iliescu au implementat aceste instituţii mai mult la presiunea Occidentului, victorios în Războiul rece,  decît din convingeri profunde.

Tolerarea corupţiei, fie pentru că politicienii au văzut în asta un mijloc de a ajunge sau a rămîne la Putere, fie pentru că însuşi Occidentul a conştientizat că pentru formarea unei clase de capitalişti într-o lume comunistă corupţia e inevitabilă, a dus treptat-treptat la apariţia oligarhilor în țările din Europa de Est, inclusiv în România.

Ce e un oligarh?

Termenul e folosit de politologii de azi pentru desemna pe îmbogății ruși  pe seama avuției naționale lăsate de Uniunea Sovietică.

Deși, prin asta, el pare desemna doar  posesori de mici imperii politico-economice, termenul e valabil și în România.

Trecerea în revistă a baronilor locali şi, la nivel central, a unor oameni de afaceri precum Dan Voiculescu ne dezvăluie că un oligarh e un îmbogăţit prin afaceri de corupţie în primii ani postdecembriști şi care, pentru a putea continua să jefuiască bogăţia naţională chiar şi după ce anii de pionierat ai capitalismului au trecut, a pus stăpînire  pe instituţiile democratice.

Un oligarh român are nu numai avere.

Are partid (Dan Voiculescu), are trust de presă (toţi baronii locali sunt proprietari de trusturi de presă), are ONG-uri (Dan Voiculescu şi-a tras un ONG); are judecători, procurori corupţi (toţi baronii locali au aşa ceva).

Mult mai grav, oligarhul are la dispoziţie alegerile libere şi corecte, pe care le cumpără în interes propriu.

Baronii locali sînt şi preşedinţi de filiale ale PSD.

Cu banii obţinuţi din jefuirea statului ei cumpără voturi.

Aparent, în România domneşte democraţia.

În realitate, în România domneşte democraţia de faţadă, democraţia privatizată, democraţia cumpărată de oligarhi.

Acest fenomen a fost în fine constatat de americani şi înscris printre provocările de securitate ale SUA şi ale Comunităţii atlantice.

Prin această constatare se explică noutatea adusă de Depoziţia Victoriei Nuland în privinţa angajamentelor SUA în Europa de Est:

„Pe parcursul anului care vine, veţi remarca concentrarea noastră asupra acestei chestiuni intensificîndu-se în munca pe care o facem în Balcani, şi în Europa Centrală şi de Est, în strînsă colaborare cu UE, pentru a ajuta aceste ţări să promoveze o guvernare curată şi responsabilă, o societate civilă activă şi liberă, şi independenţa mass-mediei, şi pentru a ajuta guvernele şi cetăţenii să expună şi să eradicheze corupţia oriunde s-ar ascunde“.

În alte împrejurări oficialii americani se refereau exclusiv la efortul de sprijinire a Justiţiei independente punînd accent pe ANI şi DNA.

Acum însă, Victoria Nuland invocă un angajament  american vizînd scoatarea democraţiei din mîna oligarhilor şi redarea ei Poporului.

Pentru aceasta, ar fi cazul ca și Poporul român să întreprindă ceva.