„România, profilul de țară din 2020 în ceea ce privește sănătatea” se numește documentul de analiză întocmit de Comisia Europeană. Acesta prezintă o serie de informații legate de țara noastră și situația din perioada pandemiei. Specialiștii însă au realizat că numărul persoanelor decedate de COVID-19 din România este mai mare decât cifrele oficiale anunțate de autorități.
Comisia Europeană a analizat situația României și modul în care au decurs lucrurile la noi în țară încă de la începutul pandemiei. Documentul întocmit de aceștia arată că media deceselor înregistrate la un milion de locuitori de la debutul pandemiei și până la sfârșitul lunii august 2021 este cu 12% mai mare decât media țărilor din Uniunea Europeană.
Conform datelor oficiale, 16.000 de decese au fost înregistrate în țara noastră în anul 2020, în contextul pandemiei provocate de virusul SARS-COV-2. În anul 2021, până la finalul lunii august, autoritățile au anunțat un număr de 18.500 de decese. Specialiștii europeni au analizat toate acestea date și au notat în raport fătul că, în România, rata deceselor a fost cu aproximativ 12% mai mare decât media statelor membre UE.
Raportul întocmit de Uniunea Europeană este unul anual și se face o analiză a fiecărui stat în parte.
De la debutul pandemiei, România a înregistrat aproximativ 1.790 de decese la un milion de locuitori, în timp ce media înregistrată la nivelul UE este de 1.590 de decese.
Comisia Europeană a analizat mai multe aspecte ale pandemiei de COVID-19, printre care și munca depusă de cadrele medicale
Cu toate că autoritățile au transmis zilnic numărul persoanelor decedate de COVID-19, se pare că numărul lor ar putea fi mai mare. În documentul prezentat de Comisia Europeană se arată faptul că, indicatorul mai larg al mortalității în exces sugerează că numărul deceselor directe și indirecte legate de COVID-19 în 2020 ar putea fi substanțial mai mare. Din cauza capacității scăzute de testare, este posibil ca cazuri pozitive să fi rămas neidentificate și să fi avut drept consecință chiar și decesul.
„În România, ca în multe alte ţări ale Uniunii Europene, numărul real al deceselor asociate COVID-19 poate fi mai mare decât numărul deceselor raportate, din cauza testării limitate dar şi din cauza dificultăţilor legate de stabilirea cauzei decesului în perioada de debut al pandemiei. Numărul deceselor cauzate de COVID 19 nu include decesele posibil indirecte – de exemplu cele care provin de pe urma accesului redus la servicii medicale pentru pacienţii non-COVID şi cele în rândul persoanelor care nu au beneficiat de tratament de specialitate din cauză că s-au temut că vor contracta virusul”, precizează documentul Comisiei Europene.
Conform documentului întocmit de Uniunea Europeană, decesele care nu sunt asociate virusului SARS-COV-2 au fost puse pe seama afecțiunilor cardio-vasculare, cancerului pulmonar li afecțiunilor asociate consumului de alcool. De asemenea, realizatorii raportului precizează că rata deceselor care ar fi putut fi prevenite este a treia la nivelul Uniunii Europene. Mortalitatea din cauze care au fi putut fi tratate este peste dublul mediei UE și include decese cauzate de afecțiuni ale prostatei sau de cancerul de sân.
Specialiștii europeni au făcut referire și la rata ridicată de consultații medicale la care s-a renunțat, în contextul primului an al pandemiei. De asemene, în document se face referire și la nivelul scăzut, în care România folosește telemedicina, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană. Un alt punct de analiză a raportului a fost cu privire la presiunea pusă pe sistemul medical în toată această perioadă. Cauza principală a acestei presiuni ar fi cauzată de ezitarea populației în ceea ce privește vaccinarea.