ASCENSIUNE. Echipa naţională a României a urcat două poziţii în clasamentul FIFA pentru luna aceasta, ajungând pe locul 26, cu 814 puncte, informează site-ul forului mondial.
Două dintre adversarele fotbaliştilor tricolori din preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor, Franţa si Serbia, ocupă poziţii mult mai bune, locul 9, respectiv locul 14, iar echipa Lituaniei, cea care a învins România toamna trecută, se află abia pe poziţia 60.
Lider al acestei ierarhii este echipa Braziliei, recenta câştigătoare a Cupei Confederaţiilor, sud-americanii depăşind Spania şi Olanda.