Israel nu a jucat meciurile programate în octombrie în preliminariile EURO 2024, cu Kosovo și Elveția, din cauza tensiunilor și a incidentelor cu gruparea teroristă Hamas. Astfel, UEFA a venit cu propunerea ca meciul din Kosovo să se desfășoară pe 12 noiembrie, cu doar trei zile înainte de duelul reprogramat cu Elveția.
Programarea celor de la UEFA nu a fost însă pe placul celor din Israel. Președintele Federației de Fotbal, Shino Zoertz, ar fi dorit ca meciul să fie reprogramat în decembrie, după ce se încheiau preliminariile.
Cum va fi influențat meciul cu România?
Potrivit informațiile oferite de ziarul israelian Sport5, Israelul ar avea de disputat patru meciuri în zece zile în noiembrie, după cum urmează:
- Kosovo - Israel, 12 noiembrie
- Israel - Elveția, 15 noiembrie
- Israel - România, 18 noiembrie
- Andorra - Israel, 21 noiembrie
Naționala noastră ar putea avea noroc cu această reprogramare, întrucât Israel ar urma să vină după două partide extrem de dificile, cu Kosovo, la Priștina, și Elveția pe teren neutru. Israelienii nu pot juca în acest moment meciurile pe teren propriu. „Tricolorii” vor fi la primul meci al acțiunii din noiembrie.
Duelul dintre elevii lui Edi Iordănescu și naționala din Israel ar putea fi decisiv pentru calificare. România are acum un avans de 5 puncte (16 față de 11), dar și două meciuri în plus. Pe lângă cel cu Israel, mai avem de disputat un meci cu Elveția, acasă, în ultima etapă din preliminarii.
În iunie 2022, Ucraina a jucat 5 meciuri într-o perioadă la fel de scurtă de timp, în 13 zile.
Conform sursei menționate, Israel va disputa partidele considerate pe teren propriu în Cipru sau Grecia, după acceptul primit de la UEFA.
12 noiembrie nu e dată acceptată de UEFA
Pe lângă faptul că Israel ar trebui să joace 4 meciuri în 10 zile, naționala din „Țara Sfântă” mai are o problemă. 12 noiembrie nu e dată FIFA, iar cluburile nu sunt obligate să își lase jucătorii la echipele naționale.
Majoritatea internaționalilor israelieni care alcătuiesc naționala joacă în străinătate, conform sursei menționate.
Ultima prezență a României la un turneu final a fost bifată în vara anului 2016. La acea vreme, tricolorii nu au reușit să depășească faza grupelor – evoluând contra Franței, Elveției și Albaniei.