România intră din nou în carantină? Se va trece la izolare pe regiuni. Cel mai cumplit scenariu

GUVERN, CARANTINA, PALATUL VICTORIEI

Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică, e de părere că România va intra din nou în carantină.

Răzvan Cherecheș, profesor în SUA și la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, a afirmat că în țara noastră va intra din nou în carantină, dar nu pe întreg teritoriu, ci în anumite orașe sau chiar județe, unde numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus va înregistra o creștere semnificativă.

„Din nefericire, măsura care este la îndemâna noastră este izolarea socială și părerea mea este că se va trece la izolare socială pe regiuni, pe județe, pe orașe, acolo unde rata de pozitivare este mare.

Vom ajunge din nou la un lockdown, nu am nici mai mică îndoială aici, pentru că nu se iau măsurile potrivite în continuare, nu se poartă măști în spațiile publice, rata de transmitere crește, scad temperaturile, ceea ce face ca oamenii să petreacă mai mult timp înăuntru și de aceea avem sezonalitatea gripei.

Gripa nu se transmite din cauza faptului că e mai frig, la fel și coronavirusul, ci din cauză că oamenii petrec mai mult timp înăuntru, fără măști.

Din perspectiva unui expert în sănătate publică, cea mai bună măsură este lockdown-ul”, a spus expertul, la Digi 24.

„Noi avem 91 de infecții la 100.000 de oameni la nivel de țară, în Melbourne, în momentul în care au ajuns la 60, au trecut la lockdown. Noi încă suntem relaxați pentru că avem alegeri, nu pentru că rata de infecție nu ne solicită măsuri mai drastice. De aceea spun că după alegeri trebuie să ne așteptăm la măsuri mai drastice. Nu avem de ales, rata de infecție crește continuu”, a mai spus Răzvan Cherecheș.

„Aș începe să dau amenzi rău de tot pentru nepurtarea măștii”

Expertul în sănătate publică crede că sancțiunile și o campanie de convingere a populației trebuie să se completeze reciproc. „Suntem exact într-o situație ca și cu purtarea centurii de siguranță. Dacă li se explică cetățenilor că purtarea centurii de siguranță salvează viața în 50 la sută din situații, vor fi cetățeni care își pun centura de siguranță disciplinați, pentru că înțeleg riscurile la care se expun.

Alții vor purta centura de siguranță doar pentru că riscă să primească o amendă. Exact la fel și aici: vom avea cetățeni care, dacă este comunicat în mod clar și este o campanie continuă de comunicare vizavi de cum poți să te protejezi, ce poți să faci, vor fi responsabili, vor purta mască, vor păstra distanța față de ceilalți, se vor spăla și se vor dezinfecta pe mâini.

În timp ce pentru alții măsurile trebuie să fie clare: amendă, amendă, amendă. Dar trebuie luate ambele măsuri.

Vă spun ce aș face eu dacă aș fi politician și aș încerca să fiu ales, dar în același timp să protejez și populația: a doua zi după ce aș fi ales, aș începe să dau amenzi rău de tot pentru nepurtarea măștii. Timp de o săptămână. Să sperii populația.

După care aș spune: situația este sub control, cum spun ei și acum, deși toate numerele spun ceva complet diferit. Și pe urmă, iar aș începe să trag mâța de coadă până la alegerile din decembrie și aș spera că situația nu se agravează”, a mai spus acesta.