România în alertă! Medicii se tem de o triplă epidemie în România, secțiile de terapie intensivă sunt deja pline

Medici Târgu Mureș Operație Bebeluș Sursa foto: EPA/Filip Singer

Specialiștii vorbesc despre cel mai agresiv val de viroze în rândul copiilor din ultimul deceniu, secțiile de terapie intensivă din spitale sunt deja pline. Iar numărul bolnavilor se dublează de la o zi la alta, iar spitalele nu mai au locuri libere.

Medicii de familie susțin ca au programări până la sfârșitul lunii decembrie, iar majoritatea consultațiilor sunt peste 65% pentru viroze, iar restul Covid și gripă. În spitale, la secțiile de terapie intensivă, medicii spun că au început să facă triajele ca pe front, doar cei în stare foarte gravă prind un loc liber.

„Peste 65% sunt viroze, cele mai multe sub cinci ani, sunt pneumonii interstițiale, sub doi ani avem foarte multe bronşiolite, avem din păcate şi gripă, şi Covid. Am depășit demult aproape 50 de consultații pe ziua de astăzi și încă sunt 10 oameni la momentul acesta în mașina. Programările în acest moment sunt până la sfârșitul lunii decembrie”, susține Valeria Herdea, medic de familie și pediatru.

„Sunt foarte multe cazuri pe boli respiratorii, adică aproximativ 80-90% dintre cazurile care se prezintă pe parcursul unei zile. Mulți pacienți ajung să stea în zona de primiri urgențe, mai multe ore în așteptare de a se elibera câte un pat”, explică și Carmen Zapucioiu, pediatru la Grigore Alexandrescu, potrivit Observatornews.ro.

Specialiștii spun însă că ar putea apărea în România o triplă epidemie

„Nu neapărat că e o tripandemie, dar putem spune că este o situație complicată și greu de manageriat, pentru că vei avea în același timp cazuri de gripă, şi ele vor crește în viitorul apropiat, viroze și infecțiile cu COVID”, spune Adrian Marinescu.

„Este clar ca atunci când ai gripă este debutul simplu, cu dureri musculare și articulare care te pun la pat, te fac să te simți că ești bătut. Poți să ai și o viroză care să fie cu manifestări similare. Legat de infecția cu SARS-CoV-2, dacă ar fi să deosebim de o viroză, e foarte greu, pentru că sunt în general forme ușoare la varianta Omicron şi la subvariante, și atunci e absolut imposibil fără testare. Diferența e la nivel de tratament”, a mai spus Adrian Marinescu.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, doar săptămâna trecută, au fost înregistrate peste 97.000 de cazuri, în creştere cu 276 de cazuri faţă de săptămâna anterioară.