România a intrat oficial în spațiul Schengen, atât pe linie aeriană, cât și maritimă. Din punct de vedere tehnic, procedura a fost posibilă după îndeplinirea tuturor condițiilor spațiului de liberă trecere. Aleșii au intenția de a continua procedurile pentru intrarea deplină.
Aderarea deplină la Schengen. Nicolae Ciucă, asigurări pentru români
Liderul PNL, președintele Senatului Nicolae Ciucă susține că se vor face pașii necesari pentru aderarea deplină la Schengen. Astfel, următorul pas este ca aceeași procedură să fie parcursă și pentru granițele terestre.
„În viaţă şi în istorie există momente decisive care marchează sfârşitul unor etape şi începutul unui nou viitor. Sunt acele momente la care ne referim cu „înainte” şi „după”. 31 martie 2024 este şi ea o astfel de dată. De astăzi, ţara noastră va face parte din Schengen cu frontiere aeriene şi maritime”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Următoarele etape ale aderării
Șeful Senatului a subliniat că până acum, România a urmat un drum lung. Oficialul a amintit de procedura de ridicare a vizelor, aplicată din anul 2002, precum și de aderarea la UE din 2007. Nicolae Ciucă a dat asigurări că România va continua procesul pentru aderarea deplină la spațiul Schengen.
„Ridicarea vizelor din 2002 şi admiterea în UE în 2007 au fost etape majore în parcursul nostru de până azi. Iar următorul nostru obiectiv este clar: aderarea deplină la Spaţiul Schengen, inclusiv cu graniţele terestre, cât mai repede posibil”, a adăugat fostul premier.
În același timp, Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a explicat că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică. Totodată, acesta a subliniat că procesul de aderare ar putea fi realizat în curând.
„Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe. Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, a subliniat Predoiu.
Schimbări după aderarea la Schengen
Începând de astăzi, românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontierele aeriene şi maritime. Concret, aceștia nu vor mai trece pe la punctele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru verificarea documentelor. Astfel, călătorii se vor putea îndrepta direct către porţile de îmbarcare.
Înainte de acest pas, toate cele 17 aeroporturi din România, au fost evaluate și adaptate la noile reguli de organizare internă.
Totuși, autoritățile vor desfășura controale controale aleatorii în aeroporturi. Acestea au rolul de a depista eventualele cazuri în care călătorii folosesc acte false de călătorie. Totodată, atât în aeroporturi, cât și în porturi vor acţiona şi echipaje canine specializate în detecţia drogurilor.