În 2050 vom fi cu şase milioane mai puţini. Scăderea natalităţii aruncă ţara în cea mai mare criză demografică.
Ziua Mondială a Populaţiei, serbată pe 11 iulie, a găsit România în al 19-lea an de scădere demografică. Dacă în 1992 eram aproape 23 de milioane, astăzi cifrele sar puţin peste 21 de milioane. Pentru întregul interval 1990-2008, pierderea estimată se apropie de două milioane de locuitori, iar dacă nu se gândesc strategii pe termen lung, avertizează sociologii, în 2050 vom fi 15 milioane, majoritatea bătrâni.
Studiile arată că niciodată în istoria statistică a ţării perioadele de pace n-au consemnat reculuri semnificative în numărul populaţiei. Altfel spus, în lipsa războaielor, a epidemiilor ori a catastrofelor naturale, românii şi-au sporit fără excepţie numarul. Imediat după căderea comunismului însă, o situaţie unică s-a prezentat în cifre seci sociologilor: populaţia nu doar scade, ca efect al natalităţii minore sau al migraţiei externe, ci şi îmbătrâneşte. Vestul „adoptă“ din Est Vasile Gheţău, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice, explică declinul populaţiei, sursele sale, dar mai ales perspectivele şi viitorul. Din biroul său de la etajul al doilea al clădirii Academiei Române, el jonglează cu cifre ce conturează o posteritate deloc îmbucură toare:
„Este dramatic. Declinul populaţiei nu e doar un fenomen care afectează fostul spaţiu comunist. Europa Occidentală a început să se confrunte cu aceeaşi problemă, deşi pentru o vreme imigraţia a acoperit realitatea. Estimăm că, în 20 de ani, statele vestice vor dezvolta planuri de atragere a populaţiei din est, de data asta nu doar ca mână de lucru, ci din pure motive demografice“. România este în context un exemplu negativ. Cei născuţi aici după 1989 sunt din ce în ce mai puţini, iar asta înseamnă că, în 2025-2030, când ei vor ajunge să domine populaţia fertilă, numărul propriilor copii va corespunde proporţional, deci negativ. Perspectivele sunt cu atât mai sumbre cu cât orice politică demografică se întinde pe câteva decenii bune: „Chiar dacă România reuşeşte, de exemplu, să ridice numărul mediu de copii la o femeie de la 1,3, unde se află în momentul actual, la 2, rezultatele ar fi vizibile abia peste 30-40 de ani“, explică Vasile Gheţău. Natalitatea e sensibilă la bani Peste tot în lume, politicile demografice ţin în mod fundamental de indemnizaţiile pe care statul acceptă să le acorde pentru creşterea copiilor. România face însă o notă aparte din acest punct de vedere. „Statul român este complet dezinteresat de populaţia sa. Luaţi cazul concediilor de creştere a copilului unde o femeie primeşte timp de 24 de luni suma de 800 lei. Înainte de 2003, cuantumul sumei oferite se situa la 85% din veniturile anterioare ale mamei. Guvernul a modificat însă legea şi a impus o sumă fixă. În fine, după această perioadă, tânăra mamă va fi nevoită să se reintegreze pe piaţa muncii cu un venit mai mic şi cu o gură în plus de hrănit. Aşa se nasc tragediile“, crede Vasile Gheţău.
Soluţii de redresare? „Este prioritar ca tinerele cupluri să înceapă să aibă măcar doi copii. Când vedem familii cu câte trei plozi zicem, de regulă, «Vai, săracii, le mănâncă urechile». Această atitudine nu este normală, trebuie să ne schimbăm cultura de cuplu, şi asta se face numai cu sprijinul politicilor întreprinse de stat“. VIITOR Cifrele unui dezastru anticipat „Românii care au părăsit ţara începând cu anii ’90 au salvat clasa politică de la dezastru“, crede Vasile Gheţău. Astăzi însă, migraţia „căpşunarilor“, absolut vizibilă în creşterea economică a ţării, începe să-şi arate şi faţeta periculoasă. „Cifrele ne spun că populaţia tânără atinge astăzi pragul de 5,7 milioane, prognozându-se o scădere a categoriei 3-23 de ani până la 4,2 milioane (în 2025) şi chiar 5,7 milioane (în 2050)“, anticipează sociologul. Practic, numărul românilor de vârstă şcolară va scădea la jumătate. Consecinţele sunt aproape imposibil de estimat la nivelul lor real.
Recomandările noastre
