De mai bine de 30 de ani, lumea întreagă sărbătoreşte pe 8 martie, Ziua Femeilor. Institutul Naţional de Statistică ne arată cu această ocazie, câte sunt, ce vârstă au, şi cu ce se ocupă azi femeile din România.
Cea mai mare pondere a femeilor vârstnice, de peste 65 de ani, se înregistrează în judeţele Buzău, Giurgiu şi Teleorman, iar cea mai scăzută în Constanţa şi Maramureş.
În ceea ce priveşte numărul de naşteri, cea mai mare fertilitate feminină , respectiv născuţi-vii la 1.000 femei, s-a înregistrat în judeţele: •Iaşi cu o rată de aproape 50‰, •Vaslui, cu 49,3‰ •Suceava, cu 46,7‰.
39 de copii la 1.000 de femei
La polul opus, cele mai puţine naşteri,se înregistrează în rândul femeilor din: •Olt, cu 32,2‰ •Hunedoara, cu 32,6‰. Fertilitatea feminină la nivel de ţară a fost de 38,9 copii nascuţi vii, la 1.000 de femei.
De asemenea, românii se căsătoresc mai târziu.
Potrivit datelor Institutului de Statistică, vârsta medie la căsătorie cunoaşte o tendinţă de creştere, ajungând în 2007 la 27,7 ani la femei şi 31,3 ani la bărbaţi.
"Clasa" femeilor muncitoare În trimestrul al treilea din 2008, la o populaţie totală ocupată de 9.627.000 persoane, numărul femeilor ocupate a însumat 4.370.000.
Astfel: •69.000 de femei sunt cuprinse în grupa de ocupaţii legislativ, conducători din administraţia publică, unităţi economico-sociale şi politice; •499.000 au ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice; •533.000 sunt tehnicieni şi maiştri; •329.000 lucrează ca funcţionari administrativi; •637.000 sunt angajate ca lucrători operativi în servicii şi comerţ; •1.182.000 sunt agricultori calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit; •24.000 femei au statutul profesional de “patron”.
De asemenea, numărul femeilor, în România, îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor. Potrivit INS, din cei 21.504.442 de locuitori ai României, estimaţi statistic la 1 iulie 2008, 11.026.831 sunt femei, ceea ce reprezintă 51,3% din totalul populaţiei.
Scurt istoric Organizaţia Naţiunilor Unite a început să celebreze Ziua Internaţională a Femeii la 8 martie 1975.
Doi ani mai târziu, în cadrul Deceniului pentru Femei, 1976-1985, Adunarea Generală ONU proclamă prin Rezoluţia din 16 decembrie 1977 ziua de 8 martie ca Zi a Naţiunilor Unite pentru drepturile femeilor şi pacea internaţională.