În perioada asta a anului Londra este cenuşie şi monotonă. Conducând pe A 406 nu ai altceva de făcut, în afară de a observa pe ici-colo camerele de viteză, decât să asculţi radioul. "Credit crunch" este omniprezent, se întinde ca o molimă invizibilă ce-i afectează pe toţi.

Sursa: Clickromania.co.uk

Ca emigrant român în Londra, sunt destul de îngrijorat. Compania pentru care lucrez a cerut tuturor angajaţilor să reducă cheltuielile, cât se poate de mult, asta incluzând, evident, benzina. Cum te aştepţi mereu, maşinile din faţa mea încetinesc, ca apoi să se oprească undeva în apropierea unei staţii de benzină. Întâlnirea mea este în 45 minute şi sunt cam la 20 minute de destinaţie. Exact la ora 14:15, ceva explicit social se întâmplă chiar în faţa ochilor mei.

De cealaltă parte a semaforului, un grup de fete care-mi par clar ţigăncuşe de la noi, apar dintr-o dată, ţinând în mâini bureţi şi sticle de plastic. Cu o cercetare rapidă a oamenilor blocaţi în trafic, încep să se ocupe de şoferi şi de maşinile lor, cei care au avut ghinionul să fie opriţi la lumina roşie a semaforului.

Una dintre ele desenează o inimă cu şampon pentru spălat maşini, pe parbrizul unei maşini fabricată în Germania. Şoferul nu arată prea încântat, gesticulând ca un fan la un meci de fotbal. 

Acela a fost momentul în care am decis să trag pe dreapta şi să scot camera. Faptul că m-am aşteptat ca fetele să fie ţigănci românce m-a făcut să-mi pară totul mai interesant. În entuziasmul meu de a vedea cum reacţionează britanicii şi din dorinţa de a scrie apoi despre asta, aproape că am uitat să-mi iau aparatul de fotografiat. Acesta este momentul în care fac prima poză, înainte ca fetele să mă observe. Fac la fel şi în România, dar acolo pot fi mult mai agresive. Dacă şoferul nu se emoţionează la vederea inimii de şampon, ele îţi aruncă o privire ce zice: "dă-mi mărunţişul ce-l ai la tine, dacă încă mai vrei să ai oglinda retrovizoare". Câteva secunde mai târziu, una dintre ele mă observă şi încep să mă înjure, folosindu-se de degetul mijlociu pentru a-şi face mesajul mai explicit.

Mai fac o fotografie şi înainte să mă hotărăsc să dau înapoi, fetele intră în panica. Primul meu gând este că fie am reuşit să le intimidez, fie mai au încă credinţa că dacă cineva îţi face o poză, îţi va lua sufletul de asemenea. Au început să fugă cu un sprint fantastic şi sunt bucuros că traficul era oprit, iar fetele au ajuns de cealaltă parte a drumului întregi. Sunt bucuros şi, în acelaşi timp, mirat că ceea ce am făcut a stârnit o reacţie aşa puternică din partea lor.

Sărăcia hrăneşte ignoranţa, mai ales dacă este combinată cu tradiţie sau lipsa de educaţie. Copil fiind, mama mă ameninţa adesea că mă va da la ţigani dacă o să mai fiu rău. Reputaţia rea cu care sunt împovăraţi ţiganii este adânc înrădăcinată în cultura română şi statistica nu vine să contrazică asta. Înţeleg că există chiar o petiţie adresată Parlamentului, prin care să se interzică cuvântul Rom-descriind un membru al unui grup etnic.

Românii au adăugat încă un "r" când vorbesc oficial despre ţigani, ca o soluţie temporară. Însă recentul exod al acestora în ţările Uniunii Europene face ca guvernul să-i diferenţieze pe ţigani de români, cel puţin la ştiri, într-o încercare de a proteja imaginea României peste hotare.

Cu câţiva ani în urmă, compania din România pentru care lucram a trebuit să facă un soi de pact guvernamental, prin care trebuia să angajeze oameni recent eliberaţi din închisoare, astfel fiind scutiţi de anumite taxe. Asta ca un plan de reabilitare. Când s-a făcut anunţul că vom avea ţigani în echipa noastră curând, vorbele unui coleg au rezumat asta cel mai bine: " Grozav, ţineţi-vă toate lucrurile cu voi mereu !"

Fiind cel mai tânăr angajat am fost, evident, şi cel mai naiv atunci când am avut de-a face cu mai noii angajaţi tuciurii. Dar totul a meritat. Aveam cafea proaspătă în fiecare dimineaţă şi invitaţii să-mi petrec sfârşitul de săptămână într-un sat ţigănesc îndepărtat, unde aş fi putut să-mi aleg o nevastă.

Acum că Obama este preşedintele Statelor Unite, fiecare minoritate etnică din Europa este sub reflector. Sunt cam două milioane în România şi n-au cerut ca străzile sau oraşele să aibă denumiri bilingve, aşa cum au făcut ungurii. Cum ar fi ca România să aibă preşedinte un ţigan?

Acesta este motivul pentru care m-am oprit să fac poze în mijlocul unei intersecţii aglomerate, considerând că deja am două amenzi pentru depăşirea vitezei, în drum spre lucru. Şi acum pot să spun şi de ce au fugit ţigăncuşele.

În spatele meu, pe bicicletă era un poliţist. –E maşina ta? mă întreabă. –Da. –De ce faci poze? –Pai...eram prin zona, zic uitându-mă la maşina parcată jumătate pe drum şi restul pe trotuar. Cel puţin mi-am pus luminile de avarii şi n-am cum provoca un accident, mă gândesc, imaginându-mi că ar fi culmea să-mi pierd carnetul de conducere... –Trebuie să muţi maşina de-aici, până nu provoci un accident! –Bine-nţeles, tocmai mă pregăteam să fac asta. –De ce faci poze?, mă întreabă el din nou. Încerc să fiu calm, dar tot ce pot să zic este: –Vreau să le postez pe internet. Ceva despre ţiganii din UK. –Esti străin?, mă întreabă. –Sunt român, spun, gândindu-mă că eu şi ţigăncuşele care au fugit de el putem fi majoritatea aici. –Te rog, mută-ţi acum maşina de aici. Nu sunt un om înţelept, dar ştiu când e mai bine să urc în maşină. Cineva care opreşte lângă o intersecţie pentru a face fotografii unor ţigănci care spălau parbrize, are suflet de ţigan. Îmi îndrept camera spre poliţist şi-i fac o poză, iar înainte ca el să se răzgândească, demarez în trombă, într-o toamnă depresivă, când tocmai cineva îmi spune la radio că economia europeană este în recesiune.

Decid să schimb postul de radio. Dacă britanicii se comportă precum românii, ţiganii sunt o problemă europeană, dacă nu călăreşti un armăsar cu pieptul dezgolit, spre un foc mare, unde fete cu fuste lungi, înflorate, dansează pe ritmurile globalizării.

Următorul cântec este al celor de la Pink Floyd şi ei se înşeală: Noi toţi avem nevoie de educaţie. Ia orice fiinţă umană şi educ-o, cum faci cu oamenii albi şi poate vei obţine un Obama care e gata să te conducă într-o nouă lume unde toţi pot contribui cumva la societate şi poate o lume unde unii nu-şi parchează maşinile în locuri nepermise.