România este mai coruptă decât anul trecut

România este mai coruptă decât anul trecut

Cel puţin aşa consideră mai mult de jumătate din populaţie, potrivit unui sondaj INSOMAR realizat la cererea Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, citat de RTV. Anul trecut, numai 30% dintre români credeau că nivelul corupţiei a crescut faţă de 2006. O treime dintre respondenţi sunt de părere că nivelul corupţiei a rămas constant, în timp ce numai 12% cred că acesta a scăzut. În ceea ce priveşte instituţiile anticorupţie, 51% din populaţie consideră că eficienţa lor a rămas constantă faţă de anul anterior, 29% cred că ea a scăzut, în timp ce doar 20% apreciază că aceasta a crescut.

Parlamentul, cea mai coruptă instituţie

Instituţiile percepute ca fiind în cea mai mare măsură influenţate politic sunt primăriile şi consiliile judeţene, peste 75% din populaţie fiind de această părere. La polul opus se află Avocatul Poporului, doar 46% dintre respondenţi apreciind că instituţia este influenţată politic.

Parlamentul este instituţia percepută ca fiind cea mai coruptă (55%). El este urmat îndeaproape de Primării (54%) şi de Consiliile Judeţene (53%). Instituţia Preşedintelui şi Avocatul Poporului sunt percepute de către cei mai mulţi cetăţeni ca fiind cel mai puţin corupte (11%, respectiv 9%).

În cazul instituţiilor din sfera justiţiei (parchete, instanţe de judecată), peste 40% dintre cetăţeni consideră că există corupţie la nivelul acestora. 13% dintre români spun că au cunoştinţă de fapte de corupţie săvârşite de magistraţi (procurori, judecători). Dintre aceştia, doar 11% au semnalat aceste fapte organelor abilitate.

În privinţa modalităţii de numire a procurorului general şi a procurorului şef al DNA, opiniile sunt împărţite aproximativ egal între cei care consideră că această numire ar trebui să fie făcută de către Preşedinte, la propunerea Ministerului Justiţiei, cu avizul CSM şi cei care cred că ar trebui făcută prin votul direct al populaţiei (24%, respectiv 23%).

Cercetarea face parte din programul „Transparenţă şi Integritate în Sistemul de Justiţie”, program implementat de AID România în parteneriat cu Ministerul Justiţiei şi sprijinit de Ambasada Britanică la Bucureşti.

Sonsajul a fost realizat în perioada 12-17 septembrie 2008, pe un eşantion de 1.448 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României cu vârsta peste 18 ani. Eroarea maximă admisă pentru rezultatele obţinute este de 2,8%.

Ne puteți urmări și pe Google News