România e DE ZECE ANI ÎN NATO

În urmă cu 10 ani, la 29 martie 2004, România devenea stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale politicii româneşti din 1989 până în prezent.

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va organiza, la începutul lunii aprilie, o serie de activităţi dedicate acestui eveniment. Istoricul aderării la Alianța Nord-Atlantică România şi-a depus oficial candidatura la NATO în 1993 şi, un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitaţiei de a participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), devenind astfel primul stat din Europa Centrală şi de Est care a aderat la PfP. În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de Acţiune în vederea admiterii de noi membri (MAP – Membership Action Plan). Pe baza acestuia, România şi-a pregătit propriul Plan Naţional de pregătire pentru Aderare (PNA), care stabilea obiective, măsuri şi termene de realizare în vederea aderării la Alianţă. La Summit-ul NATO de la Praga, din 21 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate  de statele candidate, şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre NATO au decis invitarea României, alături de alte şase state - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia, să înceapă convorbirile pentru aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Protocoalele de aderare la NATO pentru România şi pentru celelalte şase state invitate să adere au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles, la 26 martie 2003. La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. Începând cu anul 2005, „Ziua NATO” se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii aprilie. Ca țară membră NATO, România a desfășurat 40.000 de militari, 30 de batalioane şi 150 de microstructuri în misiuni externe de menţinere a păcii. Armata Română are 400 de militari în misiuni de reprezentare în structurile de comandă ale NATO și 80 de structuri militare certificate pentru participarea la misiuni şi operaţii NATO. „Integrarea în structura nord-atlantică a fost un proces îndelungat, a cărui constantă a fost larga susţinere a poporului român, pentru care calitatea de membru al Alianţei echivalează cu garanţia securităţii şi stabilităţii pe plan extern. Un rol activ al României în cadrul NATO reprezintă o condiţie esenţială pentru promovarea intereselor naţionale la nivel inter-aliat şi integrarea preocupărilor de securitate ale României în procesul decizional al Alianţei Nord-Atlantice”, transmite MApN.