„Tricolorii” au adunat 10 puncte la fi nalul primelor patru etape din Grupa F și doar un dezastru de proporții îi mai poate face să rateze prezența la turneul din 2016 ce va fi găzduit de Franța.
România e pe cai mari în preliminariile Campionatului European din 2016. „Tricolorii” au învins Irlanda de Nord, scor 2-0 și sunt lideri în Grupa F, după disputarea primelor patru runde.
Forțat de împrejurări să revină în fotbal, Anghel Iordănescu a avut parte de un debut fericit în cel de-al treilea mandat. „Generalul” a fost ajutat în confruntarea cu nord-irlandezii de Paul Papp, fundașul dreapta care a reușit „o dublă” în confruntarea de pe „Arena Națională”. „Mă bucur foarte mult pentru Paul. Nu mă așteptam să înscrie, cred că nici el nu se aștepta. I-am cerut să joace ofensiv”, a declarat se lecțio ne rul.
Naționala a arătat ceva mai multă ape tență ofensivă în comparație cu mandatul lui Victor Pițurcă, iar acest lucru a fost remarcat și de Adrian Mutu. „Briliantul” a ținut să-l ironizeze pe fostul selecționer și a postat un mesaj edificator pe o rețea de socializare: „Bravo România! 2-0 meritat. E prima dată când văd echi pa României dominând din min. 1 până în min. 90!! Bravoo!”, a scris atacantul.
Revenire după opt ani
În acest moment, naționala este în pole position pentru calificarea la Europeanul din Franța ce va avea loc în 2016. Dacă nu se va petrece un cataclism, „tricolorii” vor reveni la un turneu final după o pauză de opt ani.
Ultima dată, România a participat la CE din 2008, găzduit de Austria și Elveția. Mâine, prima reprezentativă va susține ultimul meci al anului. Într-o întâlnire amicală, naționala înfruntă reprezentativa similară a Danemarcei, de la ora 20.30 (în direct la PRO TV), pe „Arena Națională”.