România, din înfrângere în înfrângere

Echipa feminină a fost învinsă de Franţa, scor 34-36, în primul meci al turneului pentru locurile 5-8, din cadrul competiţiei olimpice de handbal. Meci cu dramatism de finală olimpică, deşi în joc era o şansă la locul cinci. România şi Franţa, învinse în faza sferturilor de finală de Ungaria, respectiv Rusia, au oferit spectatorilor un meci cum rar se vede, fie şi la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Nu a fost însă vorba de mari realizări tehnice, ci de echilibru, dezechilibru, prăbuşire şi revenire.

Astfel, după un început de meci dominat clar de Franţa, fetele antrenate de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au revenit rapid în joc şi, graţie portăriţei Huţupan, aveau un punct avantaj la pauză.

A doua repriză a început cu iureşul româncelor, care păreau că joacă pentru a răzbuna înfrângerea din "sfertul" cu Ungaria. Dar, cum orice sprint oboseşte, româncele au căzut în minutul 50. Franţa a egalat în ultimul minut de joc şi meciul a ajuns în prelungiri.

Prelungiri care au fost din nou deosebit de echilibrate, dar acest echilibru era generat mai ales de greşelile defensive comise de ambele echipe. România avea atacul şi un punct cu un minut înainte de încheierea primelor două reprize de prelungiri, dar nu a fost de ajuns. Franţuzoaicele învătaseră deja lecţia egalului şi le-a fost uşor să o facă din nou.

Alt egal şi altă serie de prelungiri. Contraatac finalizat de Lecuşanu, dar o nouă prăbuşire. Franţa revine şi înscrie gol după gol, în timp ce jucătoarele de atac privesc neputincioase la Huţupan. Victorie pentru Franţa, pe care, în urmă cu numai câteva zile, o umilisem cu o victorie la opt goluri diferenţă. Că aşa-i în ... handbal.

România va juca meciul decisiv pentru locul şapte împotriva Suediei, care a fost astăzi învinsă de China cu 20-19.

Comentariul meciului

Min 2. Beşe înscrie primul gol pentru România, după ce Franţa deschisese scorul.

Min 6. Conflictul dintre Tadici şi jucătoare a reizbucnit după înfrângerea în faţa Ungariei şi asta se vede în joc. Este 5-1 pentru Franţa. Min 10. Româncele sunt mult mai atente în defensivă şi Maier înscrie al doilea său meci în acest meci. 3-5.

Min 13. Contraatac perfect al României, finalizat de aceeaşi Ramona Maier. Franţuzoaicele îşi fac însă atacul şi rămân la două goluri diferenţă. Min 15. Ramona Maier ratează o lovitură de la 7 metri şi, imediat, Franţa înscrie după un atac rapid. 5-7. Nu reuşim să repetăm evoluţiile foarte bune din faza grupelor.

Min 18. Franţa înscrie de două ori la rând, dar România revine prin golul Valeriei Beşe.

Min 22. Revenim în joc şi Neagu aduce România la un singur gol de Franţa. 9-10.

Min 24. În sfârşit, o pasă bună pentru pivot. Gâlcă înscrie, după ce franţuzoaicele marcaseră din 7 metri. Gâlcă a marcat, deşi eram în inferioritate. Încă un gol în inferioritate pentru România, marcat de Valentina Elisei.

Min 25. Huţupan pare să-şi fi intrat în formă, dar, sub ameninţarea de joc pasiv, Beşe trage peste poarta Franţei. Huţupan apără însă în continuare extraordinar şi scorul rămâne 11-11.

Min 28. România trece pentru prima oară în avantaj, după reuşita Cristinei Neagu, la capătul unui atac rapid. 13-12. Min 30. Avem avans la finalul primei reprize, în special datorită Luminiţei Huţupan, care a făcut un final de repriză perfect.

..............

Min 32. A început a doua repriză. Eliminare de două minute pentru Cristina Neagu. 7 metri pentru Franţa, dar Huţupan apără din nou. Amariei înscrie, deşi suntem în inferioritate numerică.

Min 34. Amariei înscrie din nou după o pătrundere în forţă. 15-13. Fază frumoasă de atac, mingea ajunge la Maier, care înscrie din extremă.

Min 37. Gâlcă este faultată în semicerc. 7 metri şi eliminare de două minute pentru o franţuzoaică. Elisei transformă şi ne desprindem la 4 goluri. 17-13.

Min 40. Franţuzoaicele fructifică atacul, dar România se menţine la patru goluri după reuşita Cristinei Neagu. Min 42. Ne distanţăm la 5 goluri, graţie Ionelei Gâlcă, care a finalizat un contraatac.

Min 44. Franţuzoaicele se apropie la trei goluri, dar Elisei înscrie imediat din 7 metri. Huţupan are un meci extraordinar şi apără o aruncare de la 7 metri.

Min 46. Neagu înscrie şi Huţupan apără din poziţie de unu la unu. Gâlcă înscrie din nou şi avem patru goluri diferenţă. Min 50. Franţa reuşeşte două goluri prin aruncări foarte puternice de la semicercul de 9 metri, dar româncele continuă să îşi facă atacurile. În aceste condiţii, nu putem pierde victoria în ultimele 10 minute.

Min 55. Franţuzoicele se apropie la un singur gol, după ce jucătoarele noastre au ratat inexplicabil câteva atacuri. Ne lipseşte foarte mult un conducător de joc cu mintea limpede. Poate acesta este şi motivul înfrângerii cu Ungaria, maghiarele având în centrul Anita Gorbicz un coordonator extrordinar. 25-24

Min 56. Elisei înscrie din 7 metri şi suntem din nou la două goluri diferenţă. 26-24. Franţuzoaicele ratează atacul, ratăm şi noi. Franţa vine totuţi la un gol după un contraatac. Avem emoţii pe acest final de meci. 26-25.

Min 58. Gâlcă "scoate" un 7 metri, după ce o apărătoare franceză s-a apărat în semicerc. Elisei ratează însă de la 7 metri şi Franţa are şansa egalării. Min 59. Apără din nou Huţupan, care este însă din nou "trădată" de jucătoarele din atac. Franţa egalează după un contraatac. 26-26.

Avem atacul şi superioritate pe teren. Beşe face paşi şi Franţa marchează şi trece în avantaj. Egalează însă imediat neagu. Se intră în prelungiri.

......... Min 61. Neatenţie în atac şi franţuzoaicele preiau conducere pe contraatac. Egalează însă Elisei, după o combinaţie reuşită cu Cristina Neagu.

Min 63. Avem noroc la aruncarea Aureliei Brădeanu, care înscrie primul său gol în această partidă. 29-28. Min 64. Este incredibil că nu reuşim desprinderea în condiţiile în care Huţupan apără senzaţional. Maier înscrie din 7 metri. 30-28. Două bare consecutive pentru Franţa şi aveam două goluri avans la pauza dintre reprizele de prelungiri.

.......... Min 66. Lecuşanu înscrie pe contraatac, dar Franţa revine. Rămân doar două goluri diferenţă.

Min 68. Huţupan apără o aruncarea destul de slabă a centrului Franţei. Avem atacul, când mai este doar un minut de joc.

Min 70. Franţa egalează la 31 şi vom avea încă două reprize de prelungiri.

..........

Min 71. Înscrie tânăra speranţa a handbalului românesc, Cristina Neagu, printr-o aruncare puternică de la 9 metri. Franţa egalează imediat. 32-32. Min 73. Apără Huţupan o aruncare de la distanţă, dar ne batem joc de atac. Rămâne egalitate, 32-32. Min 74. O breşă în apărarea nostră este speculată de inter-ul stânga al Franţei, care înscrie pe lângă Huţupan.

....

Min 76. Franţa se desprinde la două goluri şi are atacul, după o forţare a Ionelei Gâlcă.

Min 77. Franţa ratează de la 7 metri. România primeşte la rândul ei un şapte metri şi Maier înscrie. Franţa au un gol şi atacul. Huţupan apără din nou şi avem în mâini mingea egalării.

Min 80. Ratăm din nou atacul şi Franţa profită imediat. Două goluri diferenţă pentru jucătoarele din Hexagon. Revenim prin Elisei şi arbitrii uită de timp. Şapte metri pentru Franţa, care câştigă acest meci şi va juca pentru locul cinci cu reprezentativa tării gazdă, China.