România, descrisă de un fotbalist austriac: „Am întâlnit o mulțime de oameni nefericiți”

Un fotbalist austriac, fost jucător al echipei FC Botoșani, s-a plâns de condițiile în care a fost nevoit să trăiască în România. Într-un interviu, acesta a descris orașul Botoșani ca foarte urât, iar despre România a spus că este o țară foarte săracă.

Portarul Martin Fraisl a activat în România, la FC Botoșani, un an în care, susține, s-a simțit ca în carantină. Într-un interviu acordat unui post de televiziune austriac a vorbit despre experiența pe care a trăit-o în România.

„În România am trăit un an în carantină! Am stat numai în hotel și jucam fotbal. Orașul era cu adevărat urât. Pe de altă parte, am devenit conștient cât de bine o ducem noi în Austria și Germania.

Am ajuns într-o țară incredibil de săracă, în care un profesor trăiește cu 250 de euro pe lună. Iar prețurile din magazine nu sunt cu mult mai mici (decât în Austria – n.red.)! Am întâlnit o mulțime de oameni nefericiți și îți dai seama că starea de spirit per total nu e bună. Asta m-a ajutat să fiu recunoscător în fiecare zi pentru ce avem”, a spus Fraisl, conform ziarulromanesc.at.

Portarul Martin Fraisl a evoluat pentru echipa de fotbal FC Botoșani în perioada 2018/2019, bifând 15 meciuri. În acest moment este legitimat în liga a doua din Germania, la SV Sandhausen.