România are grijă de 240 de cetățeni ruși. Ei au cerut protecție temporară la Iași pentru a scăpa de Vladimir Putin

Sursa foto: captura video Twitter

Mulți ruși nu mai suporta regimul impus de Vladimir Putin în țara lor. 240 dintre aceștia au cerut să primească protecție din partea Serviciului de Imigrări din Iași. Ei stau împreună cu refugiații ucrainieni.

Serviciul de Imigrări a explicat că rușii din Iași a au sosit în România imediat după ce Moscova a luat decizia de a declanșa războiul din Ucraina. Cele 240 de persoane din Rusia beneficiază de statutul de refugiați. Ei au dreptul de a munci și de a călători oriunde în România. Ei pot sta pe teritoriul țării noastre până în 2024 deoarece Uniunea Europeană a emis directive care au prelungit termenul de ședere. Așadar, refugiații ruși pot sta în Iași încă un an.

România s-a confruntat cu un val de cetățeni din Rusia imediat după ce Vladimir Putin a început agresiunea împotriva Ucrainei. De când a fost început războiul, pe 24 februarie, și până la jumătatea lunii octombrie, în țara noastră au intrat aproximativ 30.000 de cetățeni ruși. Unii au tranzitat țara, alții s-au întors înapoi Rusia. Autoritățile au precizat că au rămas în România aproximativ 480 de persoane. Dintre aceștia, 242 se află în județul Iași. Serviciul de Imigrări nu știu ce fac acești cetățeni în țara noastră.

„În prezent, pe teritoriul județului Iași sunt 242 de cetățeni din Federația Rusă, dintre care doi au permis de ședere temporară în scop de reîntregirea familiei, iar 240 de cetățeni beneficiază de protecție temporară. Nu sunt cetățeni din Federația Rusă cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere”. Serviciul de Imigrări a mai adăugat că acești cetățeni ruși se aflau pe teritoriul Ucrainei când a început conflictul armat. „Au statut de refugiați, pot sta la noi până în anul 2024 sau până la finalizarea conflictului. Acești cetățeni beneficiază  de protecție temporară”, a precizat Alina Tănase, șefa Serviciului Imigrări Iași.

Cei 240 de ruși pot beneficia de ajutor din partea statului român

Protecția temporară este un mecanism creat și pus în practică de țările europene special pentru refugiații ucraineni care au fugit din calea luptelor. Așadar, Uniunea Europeană contribuie cu bani la asistența acestor persoane. Este important de precizat că de aceste beneficii au parte și cetățenii ruși care se aflau în Ucraina la momentul declanșării războiului. Așadar, cei 240 de ruși veniți în Iași pot accesat ajutoare financiare de la stat, pot munci sau își pot trimite copiii la școală.

„Protecția se aplică persoanelor strămutate din Ucraina începând cu data de 24 februarie, respectiv cetățenii ucraineni care au locuit în Ucraina înainte de această dată. De asemenea, de acest statut pot beneficia și apatrizii și cetățenii străini, alții decât ucraineni, care pot dovedi că aveau reședința legală în Ucraina înainte de 24 februarie pe baza unui permis de ședere permanent, valabil şi eliberat în conformitate cu dreptul ucrainean și care nu se pot întoarce în condiții sigure și stabile în țara sau regiunea lor de origine”. Printre aceste drepturi se numără cel privind accesul la piața muncii, asistența medicală și accesul la sistemul de învățământ în cazul beneficiarilor protecţiei temporare care nu au împlinit vârsta de 18 ani, au transmis reprezentanții Serviciului de Imigrări Iași pentru ZiaruldeIași.