Dezvăluri din trecutul de ofițer KGB. Vladimir Putin implicat în anchetarea unor artiști sovietici

Dezvăluri din trecutul de ofițer KGB. Vladimir Putin implicat în anchetarea unor artiști sovietici Sursă: Vasilis Ververidis | Dreamstime.com

În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, trecutul lui Vladimir Putin atrage atenția unui număr mare de specialiști. Mulți caută în perioada petrecută în KGB și în evoluția sa ulterioară cauzele care l-au transformat în dictatorul însetat de sânge de astăzi. Mai nou, o serie de documente descoperite în arhive arată că Vladimir Putin a luat parte la represiuni și a fost implicat personal în anchetarea unor disidenți anti-comuniști.

Un istoric din Sankt Petersburg a descoperit un document despre începuturile carierei lui Vladimir Putin în KGB. Materialul descrie anchetarea unui artist protestatar din URSS, acțiune la care a participat direct Vladimir Putin.

Documentul face referire la o acțiune din anul 1976, pe vremea când Vladimir Putin era un locotenent KGB, la început de carieră. El a luat parte la percheziția casei unui artist, pe nume Oleg Volkov. Acesta sa făcut vinovat, în fața organelor de represiune, pentru că a pictat sloganul „Puteți răstigni libertatea, dar sufletul uman nu poate fi încătușat” pe zidul Fortăreței Petru și Pavel din Sankt-Petersburg.

Raportul întocmit cu prilejul anchetei făcute împotriva artistului conține și numele lui Vladimir Putin.

Documentul se găsește în arhivele Muzeului de Istorie Politică, iar istoricul Konstantin Sholmov, care l-a descoperit, a postat o fotografie pe rețelele de socializare.

Documentul a atras atenția, însă abia când un politician Boris Vișnevski a scris despre acest subiect. Politicianul a confirmat că există dovezi clare conform cărora Vladimir Putin a fost implicat în acest caz.

Sursa foto. Meduza

Sloganul acoperit cu capace de sicriu

Oleg Volkov a scris sloganul care l-a adus în atenția KGB pe 3 august 1976. Artistul împreună cu un alt coleg, Iuli Ribakov, încerca de câteva luni să organizeze o expoziție stradală cu lucrările lor la cetate. Cei doi au scris sloganul în 15 minute și au utilizat vopsea albă pe bază de apă. Inscripția avea o lungime de 42 de metri, iar fiecare literă avea o înălțime de 120 de centimetri.

Ribakov și-a amintit mai târziu că el și Volkov au mers pe jos până la Podul Palatului după ce au terminat lucrarea pentru a vedea sloganul. El a declarat că ofițerii KGB au fost trimiși să acopere sloganul cu bărci gonflabile.

„În acea dimineață, Neva s-a ridicat atât de mult încât era imposibil să ajungi la slogan pe uscat. Agenții au trebuit să se apropie cu bărci gonflabile, să intre în apă cu cizmele de cauciuc și să se descurce cumva”, a povestit artistul.

El a mai povestit că literele nu au fost șterse, ci acoperite cu capace de sicriu, ceea ce a atras și mai mult atenția.

Semnificația sloganului și arestarea autorilor

Ulterior, jurnalistul austriac Herwig Höller a comentat că lucrarea celor doi era diferită de alte graffitiuri sovietice „prin dimensiunea, poezia și plasarea în contextul literar-istoric”. Mai mult, prin alegerea locației, o fostă închisoare și a cuvintelor „libertate” și „cătușe”, sloganul a fost interpretat în nota unui vers de-al lui Pușkin, „În adâncurile minelor siberiene / Păstrează-ți mândra răbdare”.

După această ispravă, la aproximativ o lună, ofițerii KGB între care și Vladimir Putin au percheziționat locuința lui Oleg Volkov. Raportul descoperit face referire la aceast percheziție, în contextul arestării celor doi, pe 13 septembrie.  Volkov și Ribakov au fost acuzați de huliganism și de deteriorarea proprietății de stat și a monumentelor istorice și arhitecturale.

La final, Ribakov a fost condamnat la șase ani de închisoare, iar Volkov la șapte ani, după cum relatează Meduza.

 

Ne puteți urmări și pe Google News