Un monument arhitectonic unic în lumea romană se află pe teritoriul României, dar din păcate pentru pasionaţii de istorie, este prea puţin cunoscut în ţara noastră.

În prim-plan apare fântâna secretă de la Sucidava, o construcţie din secolul VI d.Hr. ce coboară în plan înclinat, pe sub zidul de sud al cetăţii, în subteran, 18 metri.

Drumul continuă pe un coridor lung de 26 de metri, la capătul căruia este o scobitură cu apă limpede şi bună de băut.

Conform şefului Serviciului cultural din cadrul Primăriei Corabia, muzeograful Mirela Cojoc, fântâna reprezintă un monument arhitectonic unic în lumea romană.

„Este singurul monument de arhitectură de acest tip, din epoca romană. Fântâna a fost creată cu scopul de a permite aprovizionarea cu apă în timpul asediilor fără a fi necesar ca locuitorii să iasă din cetate.

Este unicat în lumea romană, potrivit specialiştilor în arhitectură romană, fiind considerată un monument de arhitectură şi prin felul ei de construcţie.

Şi prin acoperişul în formă de piramidă şi prin coridorul de acces, care, practic, ocoleşte partea de sud, sud-vest şi partea de vest a fântânii şi după aceea urcă în plan înclinat spre nord până în incinta cetăţii.

Planul acesta în formă de melc avea rolul de a uşura coborârea spre fântână”, a declarat Mirela Cojoc conform Agerpres.

De la adâncimea de 18 metri, fântâna captează un izvor aflat la poalele cetăţii Sucidava, la 14 metri sud, în afara zidurilor cetăţii.

„Astăzi, zidul de incintă al cetăţii, din sud, nu mai este pentru că, în antichitate, Dunărea băltea până sub zidurile cetăţii şi zidul de sud a fost erodat, nu s-a păstrat nimic pentru a putea fi restaurat”, arată Mirela Cojoc.

„Fântâna secretă se compune din puţul propriu-zis, care este căptuşit cu cărămidă, este în formă de turn, de aproximativ 1,30/1,30 metri şi coridorul de acces, lung de 26 de metri, ce coboară în pantă până la izvor.

Monumentul a fost construit odată cu refacerea fortificaţiei, în secolul al VI-lea d.Hr., în timpul împăratului Iustinian. În acea perioadă, aprovizionarea cu apă a cetăţii era dificilă, în contextul atacurilor migratorilor şi a faptului că aşezarea civilă nu mai exista.

O altă problemă o constituia faptul că în interiorul cetăţii nu se putea săpa o fântână pentru că terenul se surpa. De aceea, a fost găsită soluţia captării unui izvor din afara cetăţii”, arată Agerpres.

„Mai ales după marele atac hunic din secolul V, aşezarea civilă nu mai exista, a existat doar până în secolul al IV-lea, şi populaţia civilă a părăsit oraşul roman după atacurile migratorilor şi aprovizionarea cu apă în cetate era o problemă.

Şi abia în secolul VI, Iustinian reface o parte din cetate cu scopul de a apăra limesul Danubian împotriva migratorilor pentru că începuseră atacurilor avarilor şi slavilor.

În aceste condiţii, garnizoana militarilor şi familiile lor nu aveau de unde se aproviziona cu apă - aşezarea civilă fiind pustiită, nu mai erau fântâni…

Iar să sape o fântână în incinta cetăţii era dificil, pentru că se surpa, fiind straturi aluvionare. Şi atunci ei au găsit această metodă, de a capta un puţ din afară, pe sub zidurile cetăţii, pentru a se aproviziona în special în timpul atacurilor”, a completat Mirela Cojoc.

Acoperişul fântânii are forma unei piramide, fapt ce este considerat neîntâmplător.

Printr-o nişă este captat surplusul de apă ce permite menţinerea unui nivel constant al apei.

„Interesant este acoperişul fântânii, care se termină în formă de piramidă. Aici ne putem duce cu gândul, putem face nişte speculaţii, la faptul că efectul de piramidă are un rol benefic în special asupra apei şi aerului şi putem deduce că nu întâmplător au făcut acoperişul în formă de piramidă.

Ca să poată să meargă până la izvorul propriu-zis, până la luciul apei, puţul este prevăzut pe latura de sud, printr-o deschizătură, cu arcadă. Tot în partea de sud mai există o nişă care avea rolul de a ţine nivelul apei constant şi de a nu urca apa pe scările coridorului atunci când Dunărea se revărsa şi se ridica nivelul apei”, a mai subliniat muzeograful.

Fântâna monumentală de la Sucidava a fost descoperită în 1958, an în care, după cercetări sistematice, doar cărămida de pe boltă era desprinsă şi căzută în coridor.

A durat totuşi 10 ani până când obiectivul a fost restaurat şi disponibil vizitatorilor.

În 1958, conducătorul ştiinţific al cercetărilor, prof. dr. Dumitru Tudor, de la Universitatea din Bucureşti, spunea că acest coridor era intact, cu scările, cu zidurile din pietre de calcar.

Numai bolta era căptuşită cu cărămidă şi care cărămidă era desprinsă şi era căzută în coridor, zidurile păstrându-se intacte.

„S-a mai păstrat, prin puţine locuri, forma arcadei bolţii şi după această formă, a arcadei, a fost restaurat coridorul, cu cărămida găsită acolo, dar s-a mai şi completat cu cărămidă mai nouă”, a mai spus Mirela Cojoc.

De asemenea, în interiorul puţului a fost descoperită o amforă, care este expusă în zidul fântânii, precum şi o monedă de pe vremea lui Mauriciu Tiberius, care a urmat în perioada bizantină după împăratul Iustinian.

„Fântâna, practic, a vieţuit până după anul 600, când această parte a Daciei romane a fost prădată de atacurile avarilor şi slavilor care, în drumul lor, au trecut Dunărea şi s-au aşezat la sud de Dunăre.

Amfora ar fi putut fi folosită să care apa cu ea, din fântână la suprafaţă. Se şi realizau amfore la Sucidava, în cuptoare, pentru că s-au descoperit cuptoare de ars vase din lut, dar multe dintre ele erau aduse de la sud de Dunăre, cu vin, pentru militari.

Se foloseau pentru a aduce vin sau peşte sau pentru a depozita peşte. Amforele de forma unui cilindru erau folosite pentru cărat apă şi vin şi în cele de capacitate mai mare, mai ample, se aducea şi se depozita peşte.

Avem foarte multe amfore descoperite şi restaurate, unele sunt în muzeul de sit, altele în depozitul muzeului. Au fost descoperite şi foarte multe fragmente de amfore ce nu au putut fi restaurate”, a precizat Mirela Cojoc.

Înainte de cercetări, toată cetatea era doar un deal pe care se jucau copiii şi unde se păşteau animalele.

„Dacă din secolul XVII, de când se ştie de cetate, până în secolul XX se perindaseră foarte mulţi oameni, istorici, precum Dimitrie Papazoglu, banul Mihalache Ghica, Papazov, Grigore Tocilescu, care săpau la vedere şi-şi îmbogăţiseră colecţiile cu antichităţi, din 1936 încep săpăturile arheologice sistematice, care dezvelesc şi cetatea.

Aceste săpături, începând de la epoca contemporană, se săpa până la ultimul strat arheologic, adică până la epoca dacică sau chiar mai jos, până la epoca neolitică. Au fost şi nemţii, care, în Al Doilea Război Mondial, aflând de cetatea Sucidava, au venit şi ei şi au săpat câteva secţiuni, dar neştiinţific, şi au mai luat din obiecte. În cadrul cercetărilor sistematice a fost găsită şi fântâna secretă”, a mai arătat Mirela Cojoc.

„Din izvorul din care îşi astâmpărau setea în vechime locuitorii cetăţii pe timpul asediilor, beau astăzi mai ales tinerele mirese, fiind considerat izvorul iubirii.

În ultimii zeci de ani, miresele merg la Sucidava să ia apă din fântână, conform unei tradiţii locale potrivit căreia mireasa mergea la apă, la un izvor din sat, pentru a-şi purifica spaţiul şi viitorul căsătoriei”, arată Agerpres.

„Foarte multe mirese vin să ia apă de la Sucidava. Înainte se plimba mireasa la apă, prin sat, până la o fântână mai îndepărtată.

Acum, de vreo câţiva zeci de ani, unele mirese care vor să respecte tradiţiile merg la Sucidava, iar izvorul este considerat al iubirii, al viitoarelor căsătorii.

Se mai spune că aceia care beau apă din izvorul de la Sucidava rămân îndrăgostiţi de aceste locuri”, a arătat Mirela Cojoc.

De asemenea, vizitatorii sunt interesaţi şi de „clădirea cu Hypocaust”, unde se presupune că a fost sediul comandamentului, situat în centrul cetăţii.

„Se presupune ca acolo era clădirea comandamentului, pentru că acolo este sistemul de încălzire prin pardoseală şi este centrul cetăţii.

Din podeaua construcţiei de formă dreptunghiulară s-a păstrat un fragment care a fost restaurat. Podeaua este susţinută de opt şiruri a câte 22 de stâlpi (pilae), iar în spaţiul dintre podea şi baza stâlpilor circula aer cald provenind dintr-un cuptor - numit praefurnium - aflat în exteriorul edificiului”, a declarat muzeograful.

Sucidava a apărut ca un important centru economic şi militar al tribului geto-dacic „Sucii”, numele însemnând Cetatea Sucilor.

„În urma cuceririi Daciei de către romani, pe teritoriul actualei localităţi Celei s-a ridicat un castru roman care a contribuit la dezvoltarea oraşului civil roman Sucidava.

În timpul împăratului roman Aurelian (270-275) a fost zidită prima cetate de apărare, iar împăratul Constantin cel Mare (306-337) a rezidit această fortăreaţă, a construit un pod de piatră peste Dunăre, cel mai lung din acea perioadă, şi a restaurat drumul roman din Câmpia română - cunoscut şi sub denumirea de Drumul domnului de rouă.

Cetatea a fost distrusă prima dată de huni (442-447), iar între anii 527 şi 533 a fost refăcută de împăratul Iustinian, fiind distrusă definitiv de invaziile avaro-slave, în jurul anului 600.

La Sucidava, stăpânirea romană s-a menţinut fără întrerupere până la sfârşitul secolului al VI-lea. Din secolul următor, aria cetăţii a fost locuită de o populaţie românească în formare.

În secolele XIV-XVI, pe o parte a ei a fost construită o fortificaţie medievală, un sistem defensiv împotriva turcilor”, arată Agerpres.

„Partea de est a cetăţii a fost completată, în perioada medievală, cu ziduri şi câteva turnuri, ca un sistem de apărare împotriva turcilor, ce datează din vremea lui Mircea cel Bătrân şi până la Mihai Viteazul”, a mai explicat muzeograful.

Sucidava are peste 1.500 de vizitatori pe an, numărul acestora crescând după proiectul de reabilitare din 2017.