România, apreciată la Bruxelles pentru reducerea de noxe
- Adam Popescu
- 12 decembrie 2008, 16:59
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu au vorbit despre concluziile summitului de la Bruxelles şi despre principalele puncte de discuţii ale întâlnirii.
Potrivit lui Băsescu, conflictul din Georgia, criza financiară şi situaţia economică mondială au fost temele întâlnirii. "Marile succese ale preşedinţiei franceze a UE este deblocarea tratatului de la Lisabona şi pachetul Energie, schimbări climatice aprobat astăzi", a apreciat şeful statului. Potrivit acestuia, în soluţiile adoptate se recunosc eforturile României şi ale altor state în reducerea de noxe.
În ceea ce priveşte tratatul de la Lisabona, Traian Băsescu a precizat că a fost stabilită o foaie de parcurs pentru organizarea unui nou referendum în Irlanda.
Un alt punct important al summitului a fost criza economică, care, în opinia preşedintelui român, "pare a avea un început de soluţii, deşi majoritatea şefilor de state şi de guverne acuză creşterea numărului şomerilor".
Şeful statului a mai spus că vor fi simplificate procedurile comisiei pentru a accesa mai uşor fondurile europene, întreaga procedură urmând să dureze maximum 30 de zile.
Tăriceanu: Europa a luat faţa SUA în criza financiară
Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat că "Europa şi-a propus să devină campioană în lupta pentru protejarea mediului", iar România trebuie să se înscrie "în acest drum ambiţios, care va necesita investiţii însemnate". În opinia premierului, măsurile adoptate prin acest pachet energetic sunt favorabile ţării noastre.
Premierul român a vorbit şi despre criza economică, subliniind că "Europa a luat faţa SUA, care au împrumutat măsurile economice aplicate pe continentul european".
"Trebuie să continuăm cu măsuri de sprijinire a economiei active, nu numai în sistemul bancar", a mai spus Tăriceanu.
Vom reveni cu amănunte.