România, ameninţată de revolte sociale

România, ameninţată de revolte sociale

Deteriorarea situaţiei economice a românilor poate duce, conform unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU) preluat de NewsIn, la turbulenţe sociale.

Astfel, creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai pot provoca revolte de stradă în ţările lovite puternic de recesiune. Conform EIU, ţara noastră ocupă locul 66 din 165 privind securitatea socială. „România, a cărei ieşire din comunism a fost cea mai violentă din Europa de Est, cu excepţia fostei Iugoslavii, s-a confruntat în anii ’90 cu o serie de revolte politice violente, conflicte interetnice.

Tulburările publice s-au resimţit cel mai puternic în perioadele de scădere economică, din intervalele 1990- 1992 şi 1996-1999”, arată raportul EIU. Bulgaria deţine o poziţie mai bună decât România în acest clasament, ocupând locul 86. Dintre noile state ale Uniunii Europene, riscuri mai mici de destabilizare politică există în Ungaria, Lituania, Slovacia, Polonia, Cipru, Slovenia şi Cehia.

Ne puteți urmări și pe Google News