2015 pare să fie anul când turismul românesc are toate șansele să ocupe un loc important pe harta globală a destinațiilor de vacanță, după ce două prestigioase ghiduri internaționale de călătorii și o celebră revistă americană au inclus România pe lista recomandărilor turistice ale anului 2015.
Astfel, ghidul britanic de călătorii Lonely Planet a inclus România în top 10 destinații turistice ce trebuie vizitate în 2015, potriviti iVisit.ro. "Țările est-europene apar frecvent pe listele cu recomandări turistice, iar România își merită pe deplin acest loc. Numeroase conexiuni aeriene low-cost leagă România de restul Europei, iar oferta de cazare, adecvată tututor bugetelor de călătorie, este la aceleași standarde ca în destinațiile turistice consacrate", scriu jurnaliștii britanici.
În noiembrie, a venit rândul celebrei reviste americane, National Geographic, să promoveze România, de data aceasta punctul principal de atracție fiind Maramureșul. “În acest colț îndepărtat al României, viața se desfășoară în funcție de anotimp, vreme și tradiții. Fiecare dintre cele cinci văi, unde râurile șerpuiesc printre câmpurile ticsite cu căpițe de fân, oamenii trăiesc de sute de ani după aceleași reguli", descriu pitorescul colț de țară jurnaliștii americani.
Și, nu în ultimul rând, luna aceasta, ghidul de călătorie Fodor's menționează țara noastră printre cele 25 de destinații turistice pe care le recomandă pentru anul viitor. “Zonele rurale conservă, surprinzător de bine, stilul tradițional de viață, numeroși localnici având camere de închiriat în propriile locuințe", se arată în descrierea publicată de Fodor's.