Pe pagina de Youtube, „Hai România” a fost publicat recent un sondaj care cere părerea românilor cu privire la corupția de la noi din țară. Aceștia au putut alege din cinci variante de răspuns, iar cea care a ieșit câștigătoare nu este deloc surprinzătoare.
Cetățenii au votat în proporție de 45% că, în România, corupția a crescut și că se află pe primul loc în Europa. Un procent de 24% dintre români sunt de părere însă „că nu suntem mai corupți decât alți europeni”. Pentru alți cetățeni, situația privind corupția nu s-a schimbat. Aceasta „nici nu a scăzut, nici nu a crescut, e la fel”. Acest răspuns a fost ales în proporție de 16%.
Printre răspunsurile sondajului s-au aflat și variantele „sunt alte țări europene mai corupte”, dar și „ (corupția) a scăzut, sunt alte țări mai corupte”. Și acestea au fost alese de români, însă într-un număr redus. În proporție de 12%, cetățenii din România sunt de părere că există și alte state europene ce sunt mult mai corupte. În același timp, conform sondajului, doar un procent de 4% sunt de părere că în România corupția a scăzut.
România, cea mai coruptă țară din Europa
Sondajul a creat vâlvă printre români, mai ales că numărul celor care au răspuns a fost de 3.200. Numărul aprecierilor s-a ridicat la 298, iar comentariile la 25.
Aruncând o privire la comentarii, părerile sunt destul de împărțite. Unii i-au apreciat pe cei de la guvernare. În același timp, alții nu au fost extrem de convinși de activitatea lor.
Utilizatorul @ligiapop3303 a spus că „Normal că a crescut și va crește în continuare atâta timp cât ne conduc oamenii care ne conduc, în afară de Președintele României pentru care am tot respectul !!!”. Comentariul a adunat alte trei răspunsuri din partea românilor, care nu au fost de acord cu această părere.
Un comentariu popular, ce a adunat 21 de like-uri a fost cel al utilizatorului @user-ej9zq9st8z. „Este un mit că, corupția în România este cea mai „tare,” din Europa atât pentru a fi pusă la colț în fața Europei cât și pentru realizarea unor interese ascunse . Corupția exista în toate țările. Niciuna nu este lacrimă. Diferența o face aplicarea legilor ( la noi interpretabile și cu „porție” de a scăpa), dar și interesele ascunse ale unora de „sus” ca sursa de îmbogățire. xȘi ar mai fi ceva după părerea mea și anume JUSTIȚIA care există, dar lipsește cu desăvârșire. Este aplicată sau nu după interese , după funcții, după persoana și alte multe ,,criterii,, care fac ca aceasta să existe și să se dezvolte . Luați ex cele mai recente Băsescu, Iohannis, drama cu buteliile, 2 Mai și câte și mai câte. Toate începute „vijelios” și continuate „moarte,”, a scris utilizatorul.
Se poate și mai rău decât la noi
La acest comentariu a răspuns și utilizatorul @formygalaxy, care susține opinia anterioară.
„Exact! Sunt atât de naivi cei care susțin asta. Nu au locuit niciodată în Occident să vadă ce înseamnă cu adevărat corupție. Diferența este că în Occident este la nivel mare, nu „găinării de ghișeu ca la noi”. În Olanda, unde locuiesc momentan, corupția este cu ordine de magnitudine mai mare comparativ cu România, vorbim de „miliarde versus milioane”, și este la nivelul cel mai mare. Mafia marocană a drogurilor deține sisteme informatice clasificate ale poliției, prin care știe toate mișcările instituțiilor guvernamentale. Vă spun cu sinceritate că în România nu e chiar ața de rău pe cum vă imaginați”, a transmis utilizatorul.
Utilizatorul inițial a completat comentariul și a spus că ar mai fi ceva „la noi corupția se confunda cu birocrația în sensul că vrei, ai nevoie de ceva sau cineva trebuie să „împingi” ceva și se rezolvă . Asta este altceva și tine de legislație mai precis de politic deoarece „sunt atât de mulți bugetari că trebuie să le găsească la toți de lucru. Sunt posturii care necesită un om și ce să vezi sunt 2,3 .....vorba aia unul scrie , unul citește și altul ține hârtia. Unde auzi decât la bugetari, s-a făcut iar angajări și la 3-4 luni s-au mărit salariile? Unde este politica, este mizerie mare .....iar dacă nu se vrea totul, rămâne ori corupție ori birocrație. Și ce dă mai bine pentru alții când e vorba de Romania decât CORUPȚIA ?”
Cei care doresc să voteze și să lase un comentariu o pot face în continuare aici.