România a cumpărat trenuri de mare viteză. Vor circula cu 160 km/h

Tren. Sursă foto: Unsplash

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat semnarea contractelor pentru achiziționarea a 62 de trenuri noi, destinate să circule pe 10 rute electrificate. Aceste trenuri vor atinge o viteză maximă de 160 km/h.

Noile trenuri de mare viteză vor ajunge în România începând cu anul 2026: „Prin semnarea astăzi a 3 contracte, în valoare totală de 3,02 miliarde de lei, achiziționăm încă 62 de trenuri electrice noi. Acestea sunt destinate îmbunătățirii serviciilor de transport călători de scurt parcurs în România”, a declarat Grindeanu în cadrul conferinței de presă.

Pe ce rute vor circula noile trenuri de mare viteză

Noile trenuri vor circula pe 10 rute electrificate și vor deservi mai multe centre urbane mari din toate regiunile României:

Constanța, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași, Suceava, Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița, la care se adaugă Municipiul București.

Trenurile achizitionate astăzi de la compania poloneză PESA au o capacitate de transport de 224 locuri și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă (locuri și toalete speciale).

Trenurile vor putea circula cu o viteză maximă 160 km/h și sunt dotate cu sisteme digitale de informare a călătorilor, prize pentru încarcare, porturi USB, WiFi.

Când vor fi livrate trenurile

Livrarea trenurilor se va face într-un interval cuprins între 24 luni (prima rama) și 36 luni (ultima ramă), începând din 2026.

Lotul 1 (20 de trenuri): valoare de 960 milioane de lei.

Lotul 2 (23 de trenuri): valoare de 1,13 miliarde lei.

Lotul 3 (19 trenuri): valoare de 931 milioane de lei.

Achiziționarea acestor trenuri este finanțată prin Fondul European de Modernizare (în urma unui proiect coordonat de Ministerul Transporturilor în vara anului trecut), ceea ce face posibil ca ARF să utilizeze fondurile disponibile prin PT 2021-2027 pentru achiziția altor 60 de trenuri electrice”, a declarat Sorin Grideanu.

România a cumpărat trenuri de mare viteză. Vor circula cu 160 km/h. Sursă foto: Captură video Facebook

Contractul de achiziție a fost semnat astăzi

Acordul a fost încheiat la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), avându-i ca participanți pe ministrul Sorin Grindeanu și pe ambasadorul Poloniei în România, Pawel Soloch.

Este primul contract atribuit polonezilor pentru rame de scurt parcurs.

„Faptul că în ultimii ani, în România nu s-au cumpărat trenuri se vede și se reflectă în calitatea pe care o resimt cetățenii”, a declarat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. 

„Sper, spre deosebire de alte contracte, să nu avem întârzieri, noi nu dorim să dăm penalități. Vrem să se respecte termenii contractelor”, a explicat Grindeanu. 

România are semnate contracte în valoare de 9 miliarde de lei pentru achiziția a 119 rame electrice.