Români din Franța, judecați într-o bază nazistă. Care sunt acuzațiile?

Români din Franța, judecați într-o bază nazistă. Care sunt acuzațiile?

33 de români care au fraudat peste 230 de persoane din Franța vor fi judecați într-o fostă bază nazistă. Aceștia au produs un prejudiciu de peste 220.000 de euro.

19 bărbaţi şi 14 femei vor fi judecaţi începând de marţi în Franţa, la Saint-Nazaire, într-o fostă bază nazistă pentru submarine, scrie Stiridiaspora.

Cei mai mulți dintre aceștia sunt originari din Drobeta Turnu-Severin. Una dintre inculpate este o franțuzoaică, care, din primele informații ar fi avut o relație amoroasă cu unul dintre români.

Cei 33 de români care vor fi judecați în fosta bază nazistă locuiau pe lângă orașul Nantes și furau cardurile bancare ale oamenilor veniți în diverse saloane sau târguri organizate în acea zonă. De asemenea, aceștia operau și în jurul orașului Lille, din nord-vestul Franței.

Prejudiciul produs de aceștia s-ar ridica la peste 220.000 de euro, provenit din fraudarea a cel puțin 230 de persoane. Autoritățile au ales ca „spațiu de judecată” fosta bază nazistă din cauza numărului foarte mare de victime și persoane implicate în aceste înșelătorii, dar și pentru că procesul ar putea dura până la finalul lunii februarie

Conform anchetatorilor, românii operau în grupuri de 3-5 persoane care îşi alegeau cu grijă victimele, vizând mai ales vârstnici. Când aceştia mergeau la bancomat ca să facă o retragere, membriii bandei le distrăgeau atenţia, api le luau cardurile şi scoteau bani de pe ele. Deseori, victimele îşi primeau cardul înapoi, românii sperând astfel ca furtul să rămână neobservat.