Românii care aleg să-și petreacă concediul în Grecia au de respectat o nouă regulă ce i-ar putea întoarce din drum.
Turiştii care vor ajunge în Grecia începând cu 1 iulie vor trebui să completeze un chestionar online, cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, şi vor primi un cod de bare care va determina dacă trebuie să fie supuşi unui test de depistare a coronavirusului la sosire, informează AFP.
Guvernul de la Atena a pus capăt în week-end procedurii de testare aleatorie a călătorilor în funcţie de ţara de origine, care a provocat confuzie în rândul turiştilor. Aceştia nu ştiau dacă trebuie să petreacă o noapte la hotel pentru a fi testaţi sau vor fi plasaţi în carantină după ce au aterizat pe aeroporturile din Atena şi Salonic.
Grecia, o ţară care a fost relativ scutită de pandemia de coronavirus, cu 191 de decese, a demarat o vastă campanie promoţională destinată relansării turismului, sector responsabil pentru un sfert din Produsul său Intern Brut, în ideea de a-i linişti pe potenţialii vizitatori cât şi pe grecii care se tem de o relansare a pandemiei odată cu revenirea turiştilor.
Guvernul elen a introdus un nou protocol, care cere turiştilor să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosirea în ţară, care conţine datele personale, precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până la data de 31 august.
Pe baza datelor furnizate, fiecare turist va primi un cod personal QR care va fi verificat, pe telefonul său mobil sau varianta imprimată pe hârtie, la punctul de sosire. În funcţie de codul de bare, turistul va fi direcţionat spre ieşire sau spre spaţiul de testare. În acest caz, persoana va trebui să se izoleze la adresa furnizată pe chestionar, unde va aştepta rezultatele testului, potrivit noului protocol de protecţie civilă.
„Graţie acestei noi proceduri vom aveam şanse mari de a putea depista majoritatea cazurilor importate”, a declarat Dimitris Paraskevis, membru al comitetului de experţi înfiinţat la Ministerul Sănătăţii din Grecia, conform Agerpres.