Românce, sclave pe plantaţiile franceze

Românce, sclave pe plantaţiile franceze

Mai multe muncitoare din România şi Polonia sunt exploatate pe plantaţii de căpşuni şi sparanghel din Brumath (comună din nord-estul Franţei), scrie pagina de internet a publicaţiei „Nouvel Observateur”.

Sub titlul „CGT (n.r. - Confederaţia Generală a Muncii) denunţă «sclavagimul» culegătoarelor de căpşuni”, sursa citată scrie că muncitoarele angajate pe plantaţiile din Brumath sunt plătite cu câţiva eurocenţi la kilogram şi sunt cazate în condiţii mizere. „Jandarmeria a confirmat astăzi că a fost deschisă o anchetă în ceea ce priveşte condiţiile de muncă ale celor angajate să recolteze căpşuni şi sparanghel la Brumath. CGT a denunţat într-un comunicat condiţiile «inumane» şi «sclavagiste»  în care lucrează muncitoarele originare din România şi Polonia”.

6 euro în 10 zile

Potrivit publicaţiei citate, CGT afirmă că unele dintre angajate primesc doar 6 euro pentru 10 zile de muncă, în timp ce legislaţia prevede un salariu minim de 8,71 euro pe oră. Sindicatul a sesizat autorităţilor şi faptul că muncitoarele sunt cazate în construcţii care „seamănă cu nişte cuşti cu grupuri sanitare”.

Un responsabil de la Inspecţia Muncii a declarat că a fost demarată o anchetă, în timp ce primarul din Brumath, Etienne Wolff, a spus pentru AFP că a vizitat plantaţiile, iar când a ajuns acolo a avut impresia că se află „în altă epocă”. Wolff a precizat că proprietarul plantaţiilor are deja o condamnare pentru ilegalităţile comise, dar a depus apel.

CITIŢI ŞI:

40 de români, sclavi în Belgia

40 de români, sclavi la cehi

Ne puteți urmări și pe Google News