Româncă, ARESTATĂ în Spania după ce și-a lăsat fetița de 2 ani închisă în mașină, la o temperatură de peste 33 de grade

Româncă, ARESTATĂ în Spania după ce și-a lăsat fetița de 2 ani închisă în mașină, la o temperatură de peste 33 de grade

O româncă a fost arestată în Spania, după ce și-a lăsat fetița de doi ani în mașină, cu geamurile închise, la o temperatură de 33 de grade și micuța era să moară.

Femeia, de naționalitate română, a susținut că și-a lăsat copilul nesupravegheat în mașină doar pentru 10 minute, dar tichetul de parcare arăta că a fost vorba despre 65 de minute, scrie publicația spaniolă El Mundo.

Polițiștii locali din Almeria au fost nevoiți să spargă geamul mașinii pentru a scoate copilul de acolo, fetița având simptome de deshidratare. Femeia, pe nume Dima S, de 37 de ani, a plecat, joi, lăsându-și fiica de doi ani și patru luni, mai mult de o oră, într-o mașină închisă, în plin soare, în parcarea gării din capitala provinciei.

La ora cinci după-amiază, două femei care aveau mașinile parcate acolo au alertat prin telefon poliția locală că un copil se află în interiorul unei mașini închise, în soare, și având în vedere temperaturile ridicate, viața micuței este în pericol.

Polițiștii au constatat că fetița se afla într-o mașină gri, era foarte speriată, era legată de scaun cu centura de siguranță, plângea, transpirase și avea dificultăți de respirație. În mașină era o temperatură de peste 40 de grade Celsius. Fetița a fost transportată la spital, cu semne de anxietate, slăbiciune și deshidratare.

Mama și bunica copilului s-au prezentat la poliție, ele locuiind în Gaulix Níjar. Mama a declarat că a lăsat-o pe fetiță doar 10 minute și că aceasta dormea, iar ea nu a vrut să o trezească atunci când a mers la cumpărături. Pe baza tichetului de parcarea care arăta că mașina a intrat la 16.04 și copilul a fost ajutat la 17.10, polițiștii au arestat-o pe mamă pentru neglijență, iar bunica a însoțit copilul la  spital. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.