Cu o fotografie din liceu în mână, un violoncelist român de la Filarmonica din New York, Valentin Hîrsu (60 de ani), a pornit în căutarea a trei foşti colegi nordcoreeni.
Concertul istoric al orchestrei americane în Phenian l-a întors la anii de şcoală din România comunistă. „Ar fi o crimă să nu-i caut dacă tot sunt aici. Nu ştiu dacă sunt vii sau dacă au ajuns miniştri ai culturii. Cum aş putea să ştiu?“, a declarat el pentru „New York Times“. Ieri, când orchestra părăsea capitala Coreei de Nord cu destinaţia Seul (Coreea de Sud), muzicianul nu-i găsise încă pe foştii camarazi de liceu din Bucureşti, orfani de război.
„Pe toţi îi chema Kim“
Violoncelistul Valentin Hîrsu a studiat la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti“ (fosta Şcoală de Muzică nr. 1), în anii în care România comunistă oferea sprijin Coreei de Nord. Din 1958 până în 1964, copii nord-coreeni orfani au fost „adoptaţ i“ de şcolile din Capitală, sub protecţia ambasadei ţării lor. „Cred că au fost cam 25 de elevi aduşi la «Lipatti», din cauza sără- ciei de după război. N-au stat decât până prin ’63-’64, când i-au luat înapoi“, îşi aminteşte Gavriil Prunoiu, profesor la Secţia cantomuzică populară, elev al liceului în acei ani.
„E imposibil să mai ţii minte numele lor. Pe toţi îi chema Kim, Chao, Sin. Vorbeau stricat româneşte, la cantină mâncau separat orez şi ciocolată, că nu se puteau obişnui cu mâncarea noastră, şi stăteau la internat“, povesteşte Prunoiu.
Valentin Hîrsu a emigrat în Israel în 1973, împreună cu fratele său, Vladimir. În orchestra Filarmonicii din New York cântă de 32 de ani, din 1976. „E un violoncelist foarte bun, care a emigrat de tânăr, n-a rezistat aici. A trecut acum 2-3 ani pe la şcoală, împreună cu fiica sa“, spune directoarea Maria Plotinaru.
RESTRICŢII
Phenianul nu „dă nume“
Într-o ţară precum Coreea de Nord, unde regimul a sacrificat zeci de identităţi în proiectele sale secrete, găsirea unor persoane, sarcină aparent simplă în alte împrejurări, e aproape imposibilă. Un caz notoriu este cel al româncei Doina Bumbea, răpită de guvernul nord-coreean în 1978 şi folosită la pregătirea „cadrelor“ din spionajul nord-coreean. Timp de 30 de ani, nu s-a ştiut nimic de soarta femeii, care a murit în 1997, cu diagnosticul „cancer“. După aproape doi ani de investigaţii, „Evenimentul zilei“ a dezlegat misterul şi i-a întâlnit familia. În Coreea de Nord, a fost forţată să ia viaţa de la capăt, i s-au impus un domiciliu şi o căsătorie la comandă. „Soţul“ învăţa astfel limba şi obiceiurile ţării în care urma să plece.