Un român din Marea Britanie a fost condamnat la închisoare după ce și-a ucis iubita însărcinată într-un mod barbar. Bărbatul are 44 de ani.
Ioan Câmpeanu, un român în vârstă de 44 care trăiește în Marea Britanie, a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce anul trecut, în luna iunie, și-a ucis iubita însărcinată, scrie Huffington Post.
Bărbatul a atacat-o pe Andra Hiltanu cu o pereche de foarfece, pe care i le-a înfipt în gât. A plecat apoi să „o viziteze pe Regină” sau cel puțin asta le-a spus anchetatorilor.
Două ore a așteptat Câmpeanu până când să cheme poliția. Între timp, s-a plimbat cu mașina prin centrul Londrei, pe lângă Palatul Buckingham, înainte să se întoarcă în apartamentul său din vestul orașului și să sune la poliție.
Andra Hiltanu a fost înjunghiată de 40 de ori. La proces, procurorii au arătat că femeia ar fi putut supraviețui atacului și că ar fi agonizat mai bine de 20 de minute înainte să moară.
Câmpeanu a fost găsit vinovat pentru uciderea iubitei sale, însărcinate în șapte luni. El a fost condamnat la închisoare pe viață și va petrece obligatoriu 26 de ani în spatele gratiilor, înainte să poată cere eliberarea condiționată.