Român, arestat pentru tortură în Belgia

Bărbatul în vârstă de 25 de ani îşi obliga soţia să fure, şi, dacă aceasta refuza, o bătea şi o tortura, anunţă RTL, citat de Mediafax.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, românul, rezident în Herstal, şi-a călcat soţia cu maşina, femeia ajungând în stare gravă la spital.

Tortura a început în 2003. Victima a fost obligată, iniţial, să se mărite când avea 14 ani. Apoi, femeia a fost luată de soţie de inculpat. Aceasta are mai mulţi copii cu primul soţ, însă nu şi-a mai văzut familia, care locuieşte în Bulgaria, de cinci ani.

Acuzat de 135 de furturi

Pe lângă acuzaţiile de tortură, românul mai are de ispăşit o pedeapsă şi pentru cele 135 de furturi de care este acuzat.

Un judecător de instrucţie a emis un mandat de arestare pentru agresor, acesta fiind închis într-o închisoare din Liege.