Român arestat în SUA pentru că a vândut un obiect al lui Hitler
- Adam Popescu
- 27 noiembrie 2008, 11:39
Christian Popescu a fost prins, marţi, de poliţiştii din Kenmore, fiind acuzat că a vândut un semn de carte din aur, care i-ar fi aparţinut lui Adolf Hitler, informează Seattle Times.
Românul a obţinut în urma acestei tranzacţii suma de 100.000 de dolari.
Potrivit sursei citate, semnul de carte a fost furat, în urmă cu şase ani, din Spania înainte de a fi vândut în cadrul unei licitaţii.
Autorităţile spaniole au estimat valoarea acestuia la aproximativ 17.000 de euro.
Obiectul este gravat atât cu portretul lui Hitler, cât şi cu un vultur imperial şi cu svastică. Acesta i-a fost făcut cadou liderului mişcării naziste în 1943 de către iubita sa, Eva Braun, drept consolare pentru înfrângerea armatei germane la Stalingrad. Semnul de carte ar fi aparţinut apoi familiei lui Wilhem Keitel, comandantul armatei naziste, executat în urma proceselor de la Nürnberg.
Autoritatea Americană pentru Imigraţie şi Controlul Vămilor (ICE) investighează modalitatea în care semnul de carte a ajuns în Seattle. Cinci persoane au fost reţinute în operaţiunea de marţi, dar numai Popescu a fost arestat şi pus sub acuzare.
Operaţiunea a început când ICE a aflat că un băbat încearcă să vândă semnul de carte în zona oraşului Seattle. Un informator l-a contactat pe român, care a confirmat că are obiectul şi a prezentat fotografii, cerând 150.000 de dolari.
Anchetatorii au stabilit o întâlnire cu Popescu, care a fost arestat în timp ce un agent îi plătea 100.000 de dolari. O audiere pentru stabilirea perioadei de detenţie a fost stabilită pentru luni.