Român arestat în SUA pentru alarmă falsă cu bombă

Un bărbat de 45 de ani a fost evacuat dintr-un avion şi reţinut de poliţiştii din Broward, Fort Lauderdale, cu puţin timp înainte de decolare, pentru că a ameninţat că are o bombă asupra lui, informează South Florida Sun Sentinel, citat de Mediafax.

Sorin Ifrim, stabilit în Brooklyn, New York, a fost ridicat de autorităţi de la bordul cursei Spirit 461, care urma să decoleze spre oraşul Nassau.

Românul a cerut să părăsească avionul după ce principala uşă de acces se închisese, potrivit unui purtător de cuvânt al Spirit, Misty Pinson.

"I s-a spus că nu este posibil. Atunci a făcut referire la bombă. Noi luăm astfel de referiri foarte în serios", a precizat Pinson.

Românul se află la închisoarea din Broward, iar cauţiunea pentru eliberarea sa a fost stabilită la 7.500 de dolari.

(20:03)