Român acuzat de viol, constrâns să depună mărturie mincinoasă
- Adam Popescu
- 21 februarie 2009, 11:03
Unul dintre cei doi români care au fost acuzaţi că au violat o adolescentă de 14 ani din Italia şi l-au bătut pe prietenul acesteia în seara de Sfântul Valentin îi acuză pe carabinieri că l-au forţat să-şi mărturisească fapta.
Alexandru Loyos Isztoika, care iniţial a recunoscut fapta de care era acuzat, şi-a retras aseară, în timpul audierilor, toate declaraţiile. Acesta a spus că nu a participat la viol şi că poliţiştii italieni l-au constrâns să declare contrariul.
Celălalt bărbat implicat în acest caz şi considerat complice al lui Isztoika, Karol Racz, a declarat încă de la început că nu a participat la viol.
Cerecetările continuă deşi, potrivit RTV, nici procurorii şi nici magistraţii nu cred în vinovăţia celor doi români.
Aseară, aproximativ zece activişti din mişcarea Movimento de l'Italia, care se opune imigraţiei, au manifestat în faţa închisorii Regina Coeli, unde sunt deţinuţi cei doi români. Protestatarii au scandat lozinci dure împotriva românilor infractori din Italia.
CITIŢI ŞI:
Italia asmute cetățenii împotriva străinilor