Bărbatul a fost arestat pe aeroportul din Dublin, după ce autorităţile vamale au găsit în bagajul său câteva mii de pachete de ţigări, anunţă New Ross Standard, preluat de Mediafax. Românul ajunsese în Iralnda cu un avion din Ucraina, prin Frankfurt.
După ce a fost audiat la Curtea Districtuală Dublin, magistraţii au decis ca acesta să rămână în arest pentru a mai fi audiat o dată la sfârşitul acestei săptămâni.
Într-o altă operaţiune, autorităţile au capturat alte câteva zeci de mii de pachete de ţigări de la doi bărbaţi care au ajuns cu un avion din Karachi, prin Istanbul.