Roma: explozii la ambasadele elveţiană şi chiliană

Roma: explozii la ambasadele elveţiană şi chiliană

Premierul italian Silvio Berlusconi îşi programase, aseară, o întâlnire de urgenţă cu ministrul de interne, Roberto Maroni, pentru a discuta despre exploziile coletelor-capcană primite în cursul zilei de ambasada elveţiană şi de cea chiliană la Roma, informează postul de televiziune Rai News, citat de Agerpres.

Toate ambasadele din Roma au fost supuse unor verificări de securitate, în urma deflagraţiilor, soldate cu doi răniţi.

"Atentat cu finalitate teroristă"

Parchetul din Roma a deschis o investigaţie pentru "atentat cu finalitate teroristă", coordonată de procurorul adjunct Pietro Saviotti, şeful celulei antiteroriste. Anchetatorii suspectează faptul că în spatele deflagraţiilor s-ar afla grupările anar histe. "Urmărim pista anarhistă insurecţională", a declarat ministrul Roberto Maroni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a declarat că exploziile înregistrate ieri au "origine internaţională" şi că nu există nicio legătură între acestea şi incidentele produse în ultima vreme în capitala italiană, pe fondul protestelor faţă de reforma educaţiei. "Ce s-a întâmplat astăzi (ieri - n.r.) nu are de-a face cu alte episoade şi provocări care au avut loc în ultima perioadă la Roma. Aceste acte de violenţă au un caracter internaţional", a afirmat primarul Romei, care a vizitat misiunea diplomatică elveţiană imediat după incident.

Exploziile s-au produs după ce marţi, la ultima staţie a uneia din liniile metroului din Roma, a fost descoperit un dispozitiv exploziv artizanal. Potrivit reprezentanţilor poliţiei, acesta a fost un "gest demonstrativ", destinat escaladării tensiunilor înainte de adoptarea de către Senat, ieri, a unui controversat proiect de lege privind reforma învăţământului public.

"Ceea ce s-a întâmplat nu are de-a face cu alte episoade şi provocări. Aceste acte de violenţă au au caracter internaţional.", GIANNI ALEMANNO, primarul Romei