Ministrul de interne italian, Roberto Maroni, a anunţat miercuri seară că ar putea renunţa la practica expulzării cetăţenilor comunitari în urma presiunilor făcute de Comisia Europeană.
Reprezentantul guvernului de la Roma a precizat totodată că pedeapsa cu închisoarea pentru delictul de „imigraţie ilegală“ va fi eliminată din proiectul legislativ examinat în prezent în parlament, potrivit agenţiei de ştiri Ansa.
Decizia, care suprimă două componente importante ale pachetului de legi privind siguranţa, reprezintă un pas înapoi pentru guvernul care a folosit tema infracţiunilor comise de străini pentru a câştiga alegerile din aprilie. Maroni nu a precizat cum va fi reformulată prevederea privind expulzarea automată a cetăţenilor comunitari, inclusiv români, care nu deţin venituri suficiente sau domiciliu fix. Oficialul italian a precizat însă că va ţine cont de avizul negativ dat recent de Comisia Europeană pentru această prevedere şi că va amâna decretul.
Pedeapsa cu închisoarea pentru imigraţia ilegală, criticată de opoziţie, organizaţii pentru drepturile omului şi oficiali europeni, va fi înlocuită cu o amendă, urmată de expulzarea persoanei în cauză. Proiectul, care îi viza pe cetăţenii din afara spaţiului UE, prevedea iniţial pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.