Rodica Mandache: „Foarte puțini se nasc arhangheli”

La 71 de ani, actrița joacă în mai mult de opt piese. Efortul piere în fața bucuriei aduse de meșteșugul ales. În afară de rolurile pe care le interpretează, Rodica Mandache este și profesoară, și bunică.

O puteți vedea în „Un tramvai numit dorință”, regia Dinu Cernescu, „Când Isadora dansa”,regia Răzvan Mazilu, „joi.megaJoy”, regia Radu Afrim, „Marea iubire a lui Sebastian”, „Natură moartă cu nepot obez “, „Titanic Vals” și „Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Șerban. Chiar și cineva care nu se pricepe deloc la teatru vede câtă trudă presupun atâtea roluri în atâtea spectacole.

- EVZ: Tot mai des, în ultima vreme, auzim că la capitolul Cultură, noi, românii, stăm din ce în ce mai prost. Este adevărat?

-Rodica Mandache: Nu cred că stăm prost la capitolul Cultură. Numai că, nefiind echilibrați și stabili în viața de toate zilele, totul e ca pe o mare în plină furtună. Pur și simplu, suntem un pic sărăciți nervos, sinapsele noastre nu-și mai fac treaba. Nu există om pe care să-l întâlnesc și să nu fugă. Cred în poporul român. Este un popor frumos, construit frumos, locurile sunt frumoase, oamenii la fel. Eminescu spune „Un popor este ca și un copac. Și ca oricare altă ființă organică nu poate înainta decât din sine însuși. Blândețea caracterică a poporului românesc dovedește că în trecut el a trăit economicește mulțămit și că a avut ce-i trebuia”. Toate răzmerițele au substrat economic și ce să-i faci că demnitatea, echilibrul și cinstea au la bază bunăstarea materială. Foarte puțini se nasc arhangheli, foarte puțini se nasc apostoli ai neamului. Foarte puțin îi trebuie unui popor cu asemenea structură să fie fericit. Meseria mea e hrană pentru suflet.

-Jucați două roluri în „Omul cel bun din Secuian”, de Bertolt Brecht.

-Da. Brecht este un dramaturg extrem de important în lumea teatrului. Eu nu-i găsesc niciun fel de defect, îmi place foarte mult. M-am reîntâlnit cu Andrei Șerban și a fost o mare bucurie, pentru că Andrei a rămas la fel cum îl știam când eram studenți. E uimit în fața lumii, e uimit în fața unui actor care face un lucru deosebit, chiar dacă îl face într-o secundă. El prinde secunda în care actorul strălucește. Un actor este un caleidoscop și strălucește din când în când, la fel cum din când în când e penibil. El prinde toate momentele de strălucire chiar dacă sunt numai la repetiții. E magic. Un regizor magic. Se întâmplă ceva cu tine. E o școală teribilă pentru studenți, pentru actorii tineri, și pentru noi. E un mare noroc al vieții mele că am intrat în spectacolul acesta și m-a bucurat să fac așa o baie de tinerețe.

-Pentru un actor e o mare bucurie că urcă pe scenă, intră în perimetrul altor oameni, intră în sufletele altor oameni. E greu acest lucru?

-Nu știu dacă eu, în meseria asta, gândesc că e greu. Nu mi se pare greu. Grele mi se par alte lucruri. Indolența, neimplicarea, necinstea... Munca este ceva minunat și nu te înșală niciodată. Eu cred că Dumnezeu ne-a făcut perfecți. Pur și simplu am dat de mine cea perfectă în clipa în care m-am lovit de greutăți foarte mari, morți, boli, disperări. Dai de tine, cel cu bucata de dumnezeire. Nu știu. Pe mine m-au ajutat eșecurile, durerile, pierderile, necazurile. M-au ajutat ca să mă construiesc pe mine.