Rodica Culcer: "In fiecare an, inainte de incheierea anului, ne amintim cu oarecare tristete de Regele Mihai, fortat de comunisti sa abdice la 30 decembrie 1947, data de la care se implinesc, peste doua zile, 60 de ani. "
Mesajul scurt, dens, exprimat elegant pe care Regele l-a transmis de Anul Nou ne-a amintit de Romania care ar fi putut fi nu numai daca asupra ei nu s-ar fi abatut in mod brutal comunismul, ci si daca tranzitia nu s-ar fi desfasurat tot sub steagul Marelui Octombrie. Niciun conducator al Romaniei din 1947 incoace nu are profunzimea si soliditatea Regelui Mihai, nu vine din istorie si nu este dedicat trup si suflet binelui public. In cele mai fericite cazuri, ei, ceilalti, au inceput sa invete ce inseamna sa fii om de stat abia cand au dobandit functia.
Ca intotdeauna in astfel de momente comemorative, o mana de idealisti exasperati de imaginea schimonosita a tarii lor lanseaza un apel pentru reinstaurarea monarhiei, considerata ca singura salvare a Romaniei. Asa s-a intamplat si anul acesta, cand a aparut apelul Aliantei Nationale pentru Regatul Romaniei. Scris cu buna-credinta, apelul pedaleaza pe lipsa de legitimitate a republicii instaurate de comunisti in 1947. Probabil ca multi dintre semnatari stiu ca marea sansa a monarhiei s-a epuizat la inceputurile Romaniei postcomuniste, cand Regele avea inca forta sa traseze directiile evolutiei politice a tarii, cand elitele nu se constituisera si totul era la inceput. Dar, la acel tulbure inceput de drum, Regele Mihai a fost gonit din tara cu pusca, la ordinele lui Ion Iliescu, succesorul perestroikist al lui Nicolae Ceausescu, iar entuziasmul cu care a fost primit in 1991 l-a determinat pe Ion Iliescu sa se asigure ca nu avea sa mai revina pana la alegerile din 1996. Aceiasi idealisti care semneaza apelul din acest an i-au cerut atunci guvernului Ciorbea sa-i redea Regelui cetatenia romana, ceea ce Victor Ciorbea, spre cinstea sa, a facut fara ezitari. Numai ca si aceasta a doua sansa a monarhiei a fost ratata din cauza isteriei lui Petre Roman si a PDSR-istilor si a lasitatii lui Emil Constantinescu. Nu vom sti niciodata daca intelegerea dintre acesta din urma si Corneliu Coposu cu privire la reinstaurarea monarhiei a existat cu adevarat - pentru ca nu-l mai avem pe Corneliu Coposu sa ne spuna adevarul. Privind retrospectiv, tragedia Regelui Mihai a fost tocmai aceea de a nu-si fi putut sluji tara asa cum fusese pregatit s-o faca. Privind lucrurile realist, toti stim ca este prea tarziu, pentru ca o ipotetica revenire a monarhiei are nevoie de sprijinul elitelor politice consolidate, ceea ce inseamna ca Regele nu le-ar mai putea inlatura sau reforma.
Poate ca Regele stie acest lucru si de aceea a acceptat intelegerea cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, care i-au permis macar sa se restabileasca in tara si sa-si recupereze proprietatile. Poate tocmai de aceea Regele apare tot mai putin in public in ultima vreme.
In locul sau apare insa cu o frecventa tot mai mare nu Principesa Margareta - la care ne-am astepta -, ci ginerele sau, Radu Duda, principe recent, omul de legatura cu establishmentul. Or, nu este un secret ca principele Radu s-a gandit sa candideze la presedintie si ca in cercuri apropiate de PNL aceasta idee se discuta. Cum tot la fel de bine stim ca nici liberalii, nici PSD-istii nu au un candidat credibil la presedintie pentru 2009.
Nu este, asadar, exclus ca toate eforturile de mediatizare a principelui Radu si de a-i conferi un cachet regal sa faca parte dintr-o strategie cu totul diferita decat cea pe care o au in minte semnatarii apelului ANRR.
Ce va fi nu stim, dar vedem cu ochiul liber ca, in umbra figurii distinse si incarcate de istorie a Regelui Mihai, se contureaza tot mai pregnant silueta incerta a lui Radu Duda. In spatele lui Radu Duda insa oare cine se ascunde? Iata intrebarea.
Recomandările noastre
