Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a prezentat, vineri, cel mai mare plan de amenajare zonală din mandatul său. Acesta vizează zona Complexului Studențesc, edilul pregătind pentru studenți hamace și o parcare etajată.
„Se poate vedea oricând ce haos e în Complexul Studențesc. Din păcate s-au făcut restituiri de terenuri între cămine, s-au dat autorizații de construcție fără noimă, e plin de mașini, intră tot felul de jmecheri, zicem cu j, cum s-a încetățenit, care nu țin cont de nimic, rup stâlpișorii pe care noi i-am pus pentru a împiedica accesul pe Aleea Studenților, intră cum îi taie capul și evident majoritatea studenților sunt deranjați. Evident, mi-am întrebat prima dată studenții la curs. Majoritatea covârșitoare au răspuns pozitiv și atunci am lansat și sondajul pe Facebook la care au răspuns câteva mii de studenți pentru că nu cred că au răspuns alții care nu aveau legătură cu subiectul”, a declarat Robu, conform tion.ro.
Nicolae Robu a declarat că se gândește să ridice o parcare supraetajată pe locul actualei parcări din partea stângă a Sălii Olimpia. Între căminele studenților se vor amenaja spații verzi. ”Le vom pune foișoare, hamace, cum le-am pus în spațiile pe care deja le avem. Pentru că ei nevoie de un spațiu de odihnă, să relaționeze, inclusiv să aibă momente de tandrețe pentru că să nu uităm ce înseamnă să fii student”, a adăugat primarul. (Sursa foto: tion.ro)