Roboţelul din deşeuri |VIDEO

Roboţelul din deşeuri |VIDEO

Filmul "WALL-E" arată cine strânge gunoiul în urma oamenilor.

Pentru cine nu cunoaşte numele lui Andrew Stanton, poate că titlul „Finding Nemo“ le împrospătează memoria instantaneu. Stanton s-a aflat în spatele acestei poveşti „oscarizate“ în 2004 drept cel mai bun film de animaţie. Anul acesta „loveşte“ din nou, tot pe tărâmul animaţiei, cu o poveste care are toate şansele să fie remarcată de bătrânul Oscar: „WALL-E“, care are premiera mâine pe ecranele româneşti. Stanton nu este numai un excelent regizor de animaţie, dar şi un remarcabil scenarist. Lui îi aparţine povestea din „Finding Nemo“, la al cărui scenariu a colaborat, la fel cum a colaborat şi la scrierea lui „Toy Story“ (1 şi 2), „A bug’s life“ şi „Monsters, Inc.“.

„WALL-E“ este povestea lui originală, despre un robot singuratic şi nostalgic care a fost lăsat pe Pământ pentru a-l curăţa de deşeuri. Pe la începuturile secolului 22, după ce o megacorporaţie a preluat practic toate serviciile economice de pe Pământ, planeta a devenit de nelocuit din cauza gunoiului nereciclat. Ca urmare, oamenii au fost evacuaţi pe nave spaţiale pe care toate nevoile le sunt asigurate de roboţi, în timp ce sute de mii de alţi roboţi, sub numele de WALL-E (Waste Allocation Load Lifter Earth-Class - Ridicător de greutăţi pentru distribuirea deşeurilor, din clasa Pământ), rămân să cureţe mizeria în cuburi compacte care apoi sunt înghesuite în nişte turnuri înalte. Pământul prea toxic

Prin anul 2110 se constată însă că Pământul este prea toxic pentru a mai putea fi vreodată locuit de oameni, iar roboţii-curăţători şi Pământul sunt abandonaţi total. Şi totuşi, aproximativ 700 de ani mai târziu, un WALL-E încă îşi face datoria. Când naveta Axioma decide să investigheze posibile urme de viaţă pe Pământ şi EVE (Extraterrestrial Vegetation Evaluator - Evaluator de Vegetaţie Extraterestră) este debarcată pe planetă tocmai în acest scop, nu doar viaţa ultimului WALL-E operaţional se schimbă decisiv, dar şi a celorlalţi roboţi şi oameni cu care intră în contact. Sunet Apple

Ideea filmului i-a venit lui Stanton înainte chiar de a face „Toy Story“ în 1995. Dar de copt, s-a copt mult mai târziu şi a fost gata să se apuce de ea abia după „Finding Nemo“, deşi Pete Docter, cu care mai lucrase inclusiv la „Toy Story“ şi la „Monsters, Inc.“ s-a preocupat de dezvoltarea poveştii timp de două luni cu 13 ani în urmă. Pentru a crea roboţii (aproape 20 de varietăţi), Stanton le-a spus designerilor săi să se gândească la cum arată aparatele casnice.

Pentru WALL-E, aceştia au fost inspiraţi chiar de Luxo Jr., lampa din logoul mişcător al companiei de producţie Pixar, la care s-a adăugat un binoclu. Restul corpului a fost creat în ideea că roboţelul trebuie să fie capabil să-şi retragă membrele ca într-o carapace de ţestoasă, ca apoi şenilele sale să treacă peste orice fel de obstacole. Un important aspect al filmului este designul de sunet, făcut de Ben Burtt, cel care a creat şi vocea lui RDD2 din seria „Războiului stelelor“.

Burtt a dat glas metalic cam tuturor roboţilor semnificativi din film. Pentru a crea impresia de dialog, artistul a combinat tot felul de sunete mecanice, unele dintre ele nu străine de refrenurile computerelor Macintosh. De altfel, referirile la Apple sunt destul de numeroase în film, în parte pentru că Steve Jobs, fondatorul Apple Computer, a fost şi directorul executiv al lui Pixar, până în 2005, când micuţa, dar viguroasa casă de producţie a fost achiziţionată de Disney.

„HELLO, DOLLY!“ Emoţia maşinii

WALL-E dezvoltă un defect: devine extrem de curios şi colecţionează obiectele interesante pe care le găseşte între deşeurile pe care ar trebui să le taseze. Printre ele, o casetă video cu musicalul „Hello, Dolly!“, pe care o urmăreşte nesătul, încercând să înveţe ce e aceea o emoţie. Este fascinat mai ales când vede personajele din film ţinându-se de mână. Cântecele din „Hello, Dolly!“ devin un laitmotiv al filmului.

Dar „Hello, Dolly!“ şi câteva dintre cântecele sale l-au inspirat inclusiv în designul poveştii, reuşind - prin imaginea ţinutului de mâini - să găsească o cale pentru WALL-E să spună „te iubesc“ fără vorbe. Carevasăzică, dragostea e în stare să sfideze programarea. Filmul va avea premiera mâine în cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex şi Cityplex din Bucureşti, Cinema City Timişoara, Cinema City Iaşi şi „Lotus“ Oradea.

„WALL-E“- Trailer

Ne puteți urmări și pe Google News