Realizatorul emisiunii "Sub semnul întrebării", lansează astăzi la librăria Bastilia o carte foarte actuală: istoria Capitalei şi a primarilor săi.
Robert Turcescu, realizatorul emisiunii "Sub semnul întrebării", difuzată de luni până joi, de la ora 20.00 şi duminica, de la ora 21.00, pe B1 TV, lansează mâine, 9 iunie, a cincea sa carte - "Bucureştiul - chinurile şi facerea". Lansarea va avea loc la ora 12.00, la librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5). Volumul, foarte actual, a apărut la Editura "Maşina de scris", este o călătorie în Bucureştiul sfârşitului de secol al XIX-lea, atunci când primar era Emilian Pache Protopopescu.
Cea de-a doua etapă surprinde Bucureştiul anilor '30, în timpul mandatului lui Dem I. Dobrescu. Cartea îşi continuă periplul mult mai aproape de zilele noastre, când la şefia capitalei se afla Adriean Videanu. Lucrarea se axează pe oamenii, presa şi pasiunile timpului şi conţine numeroase reproduceri şi extrase din ziarele epocii. "E uluitor că, la mai bine de un secol, când vine vorba despre presă, politică şi administraţie, lucrurile s-au schimbat foarte puţin sau aproape deloc.
Cei trei primari despre care vorbesc în această carte au fost înjuraţi, blestemaţi, defăimaţi şi singurul lor aliat în bătălia cu istoria l-a reprezentat timpul. Numai timpul i-a "reabilitat" pe Pache Protopopescu şi pe Dem I. Dobrescu. Pentru Adriean Videanu probabil că mai e nevoie să treacă ceva timp...", a spus Robert Turcescu.