Confruntarea SUA-Iran a devenit o rivalitate și ciocnire a voințelor mai degrabă decât o amenințare de război deschis. Însă criza este departe de a se fi încheiat, odată ce ambele părți încearcă să evite războiul dar să arate că nu au clipit primele, eventual că nu clipesc deloc când e vorba de înfruntarea directă. De aceea poziționările sunt atât de complicate între Washington și Teheran. Dar marele avantaj este că, la Casa Albă, Președintele Donald Trump are puține dorințe de a lansa un conflict care i-ar periclita poziția cu care a câștigat alegerile annțând că aduce trupele acasă. De aceea, membrii administrației cu porniri mai belicoase au fost struniți repede.

Totuși, ieșirea din conflict nu se putea face atât de simplu. Iar Președintele american a găsit câteva artificii care să justifice întregul demers și să-i permită marcarea unor puncte importante și în privința unor elemente ce țin de propria sa viziune. Astfel, mai întâi, vineri, Președintele Donald Trump a anunțat situație de urgență și a decis, peste Congres, vânzări de 8,1 miliarde de dolari armament în 22 tranzacții pentru 3 state arabe din Golf, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iordania. Este vorba despre o afacere care intră în gândirea diplomației pentru afaceri și profit economic a lui Trump, avantajând administrația chiar cu riscul de a antagonize definitive Congresul care blocase bipartisan aceste achiziții.

Decizia a fost susținută și mai bine de afirmațiile vice-amiralului Michael Gilday, de la Joint Chiefs of Staff, care a anunțat explicit, pentru prima oară, că Corpul Gardienilor Revoluției Islamice este responsabil pentru atacurile la cele patru tancuri petroliere în apropierea coastelor Emiratelor Arabe Unite, în Golful Oman. Fără a aduce probe, baza acestei afirmații ar fi intelligence-ul american, același care confirmase în ajun că vasele mici iraniene renunțaseră la rachetele de la bord care puneam în pericol navele americane. Nimic, însă, despre dronele care au lovit o stație de pompare, incident revendicat de rebelii yemeniți al Houthi.

Anunțul cel mai important de vineri, venit practic concomitent cu cel privind starea de urgență și vânzarea de arme, a vizat creșterea prezenței trupelor americane în zonă. El este, de fapt, o versiune simplificată și minimalistă a solicitărilor Central Command, responsabilă pentru regiune. Gen. Kenneth F. McKenzie Jr.ar fi cerut 20.000 de oameni pentru protecția forței în Orientul Mijlociu, dar Departamentul Apărării a negat și a spus că a fost aprobată cererea completă de 1.500 de oameni, singura lansată de Central Command: 600 prelungindu-și șederea și 900 intrând în teatru. E vorba despre un batalion de apărare anti-aeriană Patriot, cu desfășurarea extinsă, suplimentarea cu avioane pentru intelligence supraveghere și recunoaștere (ISR); elemente inginerești de suplimentare a măsurilor de protecție a personalului militar staționat în regiune și prezența suplimentară a unui escadron de avioane de luptă.

Deja ca răspuns la sancțiunile petroliere, Iranul a trecut la îmbogățirea uraniului, dar sub cantitatea necesară unei bombe, fapt pentru care Casa Albă a introdus sancțiuni noi la exporturile de oțel, aluminiu, cupru și fier, care reprezintă 10% din exporturile iraniene de astăzi. Deși este a patra țară din lume ca resurse probate de petrol, Iranul a văzut, de la sancțiunile impuse de SUA, o cădere la jumătate a exporturilor de petrol, inflația la 40%, valoarea monedei naționale, Rialul, prăbușindu-se cu 60% și o economie care e așteptată să se contracte cu 6% anul acesta și peste o tremie din populație sub nivelul sărăciei absolute și relative, adică fără posibilitatea de a-și achiziționa cele necesare supraviețuirii.

SUA ar avea pregătite și planurile pentru un atac și distrugere a capacităților nucleare, dacă Iranul alege să revină la îmbogățirea pe scară largă și la arma nucleară. Astfel, experții în Securitate convocați de John Bolton, consilierul pentru Securitate Națională, au stabilit joi că e necesară creșterea cu 120.000 a numărului de militari în Orientul Mijlociu. În regiune, SUA are 70.000 de militari azi, între care cei mai mulți în baza navală din Bahrein, centrul de operațiuni aeriene din Qatar, 5.200 militari în Iraq și 2.000 în Siria.

Marile probleme ale SUA și ale lumii cu Iranul vin de la programul nuclear și balistic, de la ura ridicată la nivel de politică de stat împotriva Israelului și a SUA, dar și de la masacrele teroriste din Argentina, tentativa de asasinare într-un restaurant a ambasadorului saudit la Washington DC (cu ajutorul cartelurilor mexicane) tentativa de asasinat din Danemarca, atacul cu bombă din Franța, susținerea militară, financiară și logistică a lui Bashar al Assad, inclusiv atacurile chimice la adresa opoziției, livrarea de arme, antrenament și recruți talibanilor din Afganistan și Pakistan, livrarea de rachete balistice grupării rebele al Houthi, care trage regulat către Mecca, susținerea financiară și cu arme a grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu.

Dar administrația Trump și Donald Trump personal ar mai avea un avantaj din formula rezervată și minimalistă aleasă pentru ca SUA să nu clipească prima în fața Iranului: furnizarea de arme statelor arabe ajută și la sprijinul pentru viitorul proiect de pace din Orientul Mijlociu, pe care ginerele și consilierul lui Donald Trump, Jared Kushner, urmează să-l prezinte după formarea guvernului israelian.

Într-adevăr, se vorbește despre o formula costisitoare și pentru Tel Aviv – după premiile cu mutarea formală a ambasadei SUA la Ierusalim, recunoașterea ca și capitală respectiv recunoașterea ocupației Înălțimilor Golan – de aceea greutatea în a forma un guvern cu cât mai puțini reprezentanți ai partidelor de extremă dreaptă. Apoi va aduce avantaje economice și financiare, poate chiar recuperări teritoriale pentru palestinieni, dar sigur nu statalitatea promisă și așteptată în soluția celor două state, de aceea fiind nevoie de susținerea statelor arabe Sunnite din Golf. Vânzările de arme ar valida și o asigurare a apărării, și un cerc de aliați împotriva Iranului, dar și un sprijin pentru viitorul plan de pace al cărui detalii le sunt cunoscute deja statelor în cauză, care au fost informate deja din turneele anterioare ale autorilor în Orientul Mijlociu.