Regizorul are patru concurenţi serioşi la Globurile de Aur de duminică.
În prima competiţie în care filmul „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“, al lui Cristian Mungiu, se „angajează“ peste Ocean, la Globurile de Aur, concurenţa se arată dificilă. La categoria „Cel mai bun film străin“ - premiu care va fi decernat duminică, la Los Angeles (ora 4.00, în România), de către Asociaţia presei străine de la Hollywood - „432“ are drept „rivali“ patru filme deja răsplătite prin festivaluri: „Scafandrul şi fluturele“, al lui Julian Schnabel, „Persepolis“ (un lungmetraj animat, propunerea Franţei la Oscaruri), thrillerul de spionaj „Lust, Caution“, al lui Ang Lee, şi drama „The Kite Runner“, regizată de Marc Forster (vorbită în pashtu, urdu şi alte limbi asiatice).
Dincolo de criteriile estetice, se comentează mult pe marginea celor politice, două dintre filmele selectate, „Persepolis“ şi „The Kite Runner“, aducând în discuţie situaţia din Iran şi Afganistan, locuri fierbinţi pe hartă pentru presa mondială. Dacă „432“ ar lua Globul de Aur, după un Palme d’Or, performanţa s-ar înscrie printre puţinele de acest fel în istorie. Până acum, doar două filme străine au câştigat ambele distincţii: „Pelle Cuceritorul“ (1988), în regia lui Bille August, şi „Adio, concubina mea“ (1993), în regia lui Chen Kaige.
După un Glob de Aur, Oscarul ar fi doar la un pas: filmele „Kolya“ sau „No Man’s Land“ au „înhăţat“ ambele trofee, în 1997, respectiv 2002.
„LE SCAPHANDRE ET LE PAPILLON“ Julian Schnabel, la pas cu „432“ Cel mai puternic rival al lui „432“ se anunţă a fi drama „Scafandrul şi fluturele“, regizată de Julian Schnabel, care a concurat şi la Cannes. De altfel, Schnabel a declarat recent că juriul intenţiona să-i acorde lui Palme d’Or-ul, dar s-a răzgândit, din motive de natură „politică“. Filmul urmăreşte situaţia-limită a unui om paralizat complet, care nu poate decât clipi din ochiul stâng şi care dictează în acest fel o carte. Drama e inspirată de cazul real al lui Jean-Dominique Bauby (Mathieu Amalric), redactor-şef la „Elle“. Maniera de realizare excepţională i-a adus un premiu de regie la Cannes, mulţi considerându-l favorit la Globuri.
„THE KITE RUNNER“
Luând în calcul şi subiectul fierbinte al Iranului fundamentalist de astăzi, mulţi pariază pe „Persepolis“, atât la Globuri, cât şi la Oscaruri, unde va reprezenta Franţa. Animaţia a făcut figură bună şi la Cannes, unde s-a ales cu un premiu special al juriului.
„LUST, CAUTION“
Regizorul taiwanez Ang Lee, un obişnuit al premiilor americane, este deja consacrat pentru maniera rafinată în care îşi „execută“ subiectele: „Raţiune şi simţire“ (Ursul de Aur, la Berlin, şi şapte nominalizări la Oscar), „Tigru şi dragon“ (patru Oscaruri) şi „Brokeback Mountain“ (trei Oscaruri) sunt cele mai mari succese ale sale.
N-ar fi de mirare ca thrillerul erotic „Lust, Caution“, plasat în Shanghai, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deja câştigător al Leului de Aur, la Veneţia, să întrunească şi sufragiile criticilor la Globul de Aur. În distribuţie, celebrul Tony Leung şi debutanta Wei Tang.