RING DE BOX în plină stradă, la Craiova. O jurnalistă a fost bătută de o pugilistă

RING DE BOX în plină stradă, la Craiova. O jurnalistă a fost bătută de o pugilistă

O prezentatoare de la un post local de televiziune din Craiova a fost bătută, în plină stradă, de o pugilistă care este câştigătoarea Cupei României la box.

În urma altercaţiei, care a avut loc marţi după-amiază, jurnalista Ana Maria Gîlcă de la Oltenia 3TV s-a ales cu nasul fracturat şi cu un dinte spart. Încăierarea a pornit de la o remarcă a unei trecătoare vizavi de faptul că jurnalistei i se oprise maşina chiar într-o intersecţie, în urma unei defecţiuni, potrivit gds.ro. Trecătoarea era craioveanca Dora Cristina Mustăţea (foto), componentă a echipei de fotbal feminin CS Real Craiova (ocupanta locului 3 în campionatul trecut), dar şi multiplă medaliată în competiţiile de box, sport în cadrul căruia a câştigat chiar Cupa României în 2011. Aceasta ar fi glumit pe seama situaţiei jurnalistei, iar de aici până la bătaie n-a mai fost decât un pas. Au început să-şi arunce reciproc vorbe grele, ajungându-se rapid la îmbrânceli. Poliţia cercetează cazul "Jurnalista a depus plângere penală la Secţia 5 Poliţie Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, fiind îndrumată către Institutul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal din care să rezulte numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru însănătoşire. Între timp, au fost audiate toate părţile implicate şi s-au stabilit condiţiile în care s-a produs acest incident", a declarat pt GDS comisarul-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.