Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, investiții în România în energie verde

Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, investiții în România în energie verde

Rinat Leonidovici Akhmetov este un miliardar și om de afaceri ucrainean. Este fondator și președinte al System Capital Management și este clasat ca fiind cel mai bogat om din Ucraina. În iunie 2022, el a fost listat ca fiind a 607-a cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă estimată la 4,5 miliarde de dolari americani.

Compania deţinută de Rinat Ahmetov a devenit partenerul Finas Group, companie clujeană care operează şi pe piaţa de energie verde, intenţia celor două entităţi fiind de a dezvolta pe termen mediu proiecte regenerabile de 150 de miloane de euro, au anunţat cele două părţi.

DTEK Renewables International, investitor în România

Potrivit informaţiilor, din toate business-urile pe care le administrează, Finas Group a obţinut anul trecut venituri de peste 11 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,7 milioane de euro. Compania este activă în zona de agricultură şi HoReCa prin Crama La Salina şi restaurantul-pensiune Sarea-n bucate, imobiliare şi energie.

Rinat Ahmetov, care este și patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, este creditat de Forbes la acest moment cu o avere de 4,3 miliarde dolari.

Grupul Finas este deținut de familia Dana și Claudiu Șugar, fiind implicat atât în energie, cât și în agricultură, imobiliare, medicină. Claudiu Șugar este partener de afaceri și cu Simion Mureșan, care deține Electrogrup, cea mai mare companie din grupul E-INFRA, cu activități în energie, infrastructură și telecomunicații, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Colaborarea a început în decembrie 2021

Colaborarea între cele două companii a început în decembrie 2021, prin dezvoltarea comună a unui parc eolian de 60 MW în localitatea Ruginoasa, județul Iași, pe o suprafață de 25 de hectare. Investiția în valoare de 90 de milioane de euro se află în acest moment în stadiul de proiectare și de licitații echipamente, urmând a fi finalizată în 2024.

În iunie 2022, Finas Group și DTEK Renewables International au inițiat un nou proiect în valoare de 60 de milioane de euro. Este vorba de un parc solar de 65 MW în localitatea Glodeni, județul Mureș, ce se întinde pe 90 de hectare și care va fi finalizat anul viitor. În momentul asocierii celor două companii, atât parcul eolian, cât și cel solar aveau autorizație tehnică de racordare (ATR).

„Aceste investiții sunt parte a unei colaborări în mai multe trepte și pe mai mulți ani cu DTEK Renewables International, pentru dezvoltarea a 200 MW. Suntem încrezători în acest parteneriat dat fiind că, în 2021, când am demarat procesul de vânzare cu mai mulți competitori, DTEK s-a dovedit a fi compania cea mai serioasă și care a venit cu cea mai bună ofertă”, a declarat Claudiu Șugar, CEO Finas Group.

Ne puteți urmări și pe Google News